Reactualizat la:

Sustinem o universitate cu probleme grave

Sustinem o universitate cu probleme grave
Scris de Flavius Rotariu - REŞIŢA – Deputatul PNL Valeria Schelean a participat la o întâlnire cu conducerea UEM, alături de alţi parlamentari.

 (2 comentarii)

Rectifica

În urma unui apel făcut de către conducerea Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa față de toți parlamentarii de Caraș-Severin, vineri a avut loc o întâlnire la care au participat doar patru aleşi, printre care şi deputatul Valeria Schelean.

„Am înţeles că fondurile s-au terminat la nivelul lunii august 2015. Situația este extrem de gravă, dar o suplimentare a fondurilor ar fi o salvare temporară şi nu ar rezolva definitiv problema universității, care se confruntă, de fapt, cu scăderea numărului de studenți. Aceasta este problema care ar trebui rezolvată“, a precizat Schelean într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa.

Potrivit deputatului, părerea parlamentarilor prezenţi este că demersul e dificil, destul de tardiv, ținând cont de faptul că anul universitar începe. „Problemele sunt foarte grave, în sensul în care, neplătindu-se facturile la utilități, este posibil ca acestea să fie sistate dacă nu se rezolvă partea de finanțare. Eu mi-am luat angajamentul să depun interpelare în Parlament, la adresa ministrului Învățământului, să vedem în ce măsură se poate ajuta universitatea reșițeană cu fonduri suplimentare, care să ofere ajutor până la finele anului 2015“, a adăugat Valeria Schelean



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
De toata jena. Producatorii caraseni se imprumuta pentru Berlin
CARAŞ-SEVERIN - Deşi conducerea judeţului are intenţia de a sprijini deplasările producătorilor cărăşeni la [...] mai multe »
Imi place atat de mult lumea lui…
REȘIȚA - La şcoală nu voiam să îi învăţ poeziile, deşi fără să vreau versurile mi se întipăreau în [...] mai multe »
Rujeola si-a luat prima victima din judet
CARAŞ-SEVERIN - La finalul anului trecut a fost consemnat primul deces din județ cauzat de rujeolă, la un copil de un [...] mai multe »
Cafeneaua cu povesti Erasmus+
REŞIŢA - Studiile în stăinătate se pot face, indirect, şi acasă. Asta o demonstrează universitatea reşiţeană [...] mai multe »
Planificari in avans pentru explorari carstice
CARAŞ-SEVERIN - Speologii cărăşeni îşi propun să atragă alături de ei alţi iubitori de natură şi ai [...] mai multe »
Scad investitiile straine in economia caraseana
CARAŞ-SEVERIN - Înmatriculările efectuate de rezidenţii altor ţări nu se mai ridică la nivelul anilor anteriori. [...] mai multe »
Saptamana in… acte comunitare
CARAŞ-SEVERIN - Pe parcursul acestei săptămâni, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa [...] mai multe »
Acces rapid la compensate, de la 1 martie
CARAŞ-SEVERIN - Guvernul a aprobat mai multe modificări prin care se elimină o verigă intermediară administrativă. [...] mai multe »
Copii salvati din fata gerului
SEMENIC - Un autocar cu 42 de copii ce se împotmolise în drum spre Semenic a beneficiat de ajutorul jandarmilor [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou