Reactualizat la:

Suspendam sau nu mai suspendam?

Suspendam sau nu mai suspendam?
REŞIŢA – În momentul de față, Instituţia Prefectului este într-un litigiu pe contencios-administrativ la Tribunalul Caraș-Severin, cu trei primării la care edilii sunt în situația de încetare a mandatului înainte de termen.

„Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat printr-o decizie prin care a statuat (ca și obligativitate pentru celelalte instanțe) ca, în cazul în care primarul este condamnat la închisoare cu suspendare, să-și piardă mandatul. E vorba și de un caz special, care încă nu ne-a fost comunicat, dacă s-a făcut solicitarea de anulare a Ordinului Prefectului. Este vorba de Primăria Brebu, unde s-a aplicat amânarea aplicării pedepsei. Probabil că și în acest caz, dacă se va face contestație din partea primarilor, urmează să solicităm rezoluţia Înaltei Curţi de Casație și Justiție. Avem cazul cu primarii de la Fîrliug, de la Luncavița și Forotic. În ceea ce privește Primăriile Zăvoi și Prigor, deja sunt soluționate de instanța de judecată, anterior pronunțării Înaltei Curți de Casație. Și la Carașova se va întâmpla la fel ca la Fîrliug“, a precizat joi prefectul Nicolae Miu Ciobanu.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Lipsa avizelor, regula urgentelor
REȘIȚA - Doar 15 din 77 de servicii voluntare pentru situații de urgență din județ au obținut avizele cerute de [...] mai multe »
Eu sunt pompier, nu sportiv de performanta
CARAȘ-SEVERIN - Spune cu modestie căpitanul caransebeșean Cosmin Ilie, proaspăt întors din Orașul Îngerilor, din [...] mai multe »
23 August cu A mare sau cu a mic?
CARAȘ-SEVERIN - Răspunsul corect e dat de conștiința fiecăruia, în funcție de importanța acordată zilei de [...] mai multe »
Doar oamenii care iubesc pamantul il mai cultiva
CARAŞ-SEVERIN - După primele şapte luni ale anului, Direcţia Agricolă a realizat o situaţie a agriculturii din [...] mai multe »
Mocioalca: Grindeanu nu pleaca nici consul, nici ambasador
CARAȘ-SEVERIN - Şeful social-democraţilor cărăşeni ne-a spus că ar fi bine ca Liviu Dragnea, şeful PSD, să se [...] mai multe »
Inspectori demisi in urma unor motive sau pretexte?
CARAŞ-SEVERIN - Informarea de demitere a fost transmisă vineri, după ora 22.00, prin fax. Lui Adrian Doxan i se [...] mai multe »
O noua interventie chirurgicala de exceptie la Caransebes
CARANSEBEȘ - Singh Bhupinder, medicul specializat în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, continuă [...] mai multe »
Sa nu intram in iarna cu orasul spart!
REȘIȚA - Asta avertiza Vasile Paul, city managerul Reșiței, vizavi de lucrările care au sfredelit drumurile și [...] mai multe »
Caras-Severinul sta bine la siguranta cetateanului
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit comisarului șef Viorel Avram, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou