Reactualizat la:

Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune

Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA – La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), suporterii reșițeni au avut un mesaj pentru postul de televiziune care va transmite meciul dintre CSM Reșița și Universitatea Craiova de miercuri, 25 septembrie, de la ora 18:45 și care a impus ora partidei, în nocturnă, forțând astfel și locul de disputare al jocului.

 (1 comentariu)

„Digi, fotbalul ce rost mai are? Când gazda joacă în deplasare…”, a fost mesajul celor peste 100 de suporteri reșițeni care au susținut echipa la Timișoara. Bannerul afișat de Marcel Gușcă și ceilalți reșițeni a fost salutat cu aplauze de cei aproape o mie de suporteri timișoreni.

Pe de altă parte, conducerea rosso-nerilor a reușit să aleagă cea mai bună variantă din cele avute la dispoziție. Astfel, după partida de la Craiova cu Universitatea, clubul din Valea Domanului va primi 50% din încasările din bilete, dar nu mai puțin de 25 000 de mii de euro. De altfel, președintele Cristi Bobar a declarat faptul că dorește schimbarea gazonului de pe arena din Valea Domanului.

Ștefan Moraru

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Mișa Rohozneanu pleacă de la CSM Reșița
REȘIȚA - Pentru cel mai iubit jucător al echipei CSM Reșița, meciul cu CSM Focșani a fost ultimul în tricoul [...] mai multe »
Cu viitorul antrenor în tribună, handbaliștii reșițeni au reușit prima victorie din Liga Zimbrilor
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat joi, 18 octombrie, cu scorul de 25-24, partida de pe teren propriu cu CSM Focșani, [...] mai multe »
Derby în Liga a IV-a! Ezerișul primește vizita Lupacului!
CARAȘ-SEVERIN - Partida dintre Progresul Ezeriș și Voința Lupac va avea loc duminică, 20 octombrie, de la ora [...] mai multe »
Concurs de selecție la Băile Herculane
BĂILE HERCULANE - Cupa „Piticii atomici” la lupte a avut loc zilele trecute, la Băile Herculane, iar scopul [...] mai multe »
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou