Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipiul de pe Bârzava găzduieşte, în 12 aprilie, primul eveniment World Grand Prix al circuitului Superkombat din sezonul 2014.

Potrivit organizatorilor, totul va fi transmis, în direct, la nivel internaţional, în aproximativ 90 de ţări de pe patru continente, iar dintre românii care vor lupta la Reşiţa şi-au confirmat participarea Cătălin Moroşanu şi Raul Cătinaş.

Municipalitatea a lansat o invitaţie publică la sponsorizare, adresată atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, acţiunea urmând să aibă şi un scop caritabil, o parte din încasările obţinute din vânzarea biletelor urmând să fie direcţionate spre Centrul Olimpic de Box, dar şi pentru susţinerea unor cazuri sociale deosebite, de pe plan local.

„Sponsorii vor beneficia de promovare pe întreaga durată a galei Superkombat, prin amplasarea de bannere în poziţii premium şi standard”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.