REȘIȚA – A demonstrat că Teatrul de Vest poate face ceva grandios într-un oraș de provincie, unde nu se întâmplă aproape nimic.
Cea de-a IV-a ediție s-a deschis duminică seară cu un moment absolut excepțional, așa cum au promis organizatorii. A fost o coregrafie gândită și bine pusă la punct de Raul Hotcaș, un mai vechi colaborator al Teatrului, pe un fond muzical solemn, cu accente maiestuoase care anunță că urmează să se întâmple ceva extrem de important în cetate. Tinerii de la liceele reșițene, concentrați să evolueze pentru acest moment festiv în fața Palatului Cultural, au fost costumați în mantii albe și au avut fețele pictate tot în alb, inclusiv acest detaliu cu trimitere la teatrul antic fiind menit să atragă publicul, căruia îi este destinat evenimentul. Ei au oferit, într-adevăr, un minispectacol remarcabil, perindându-se prin fața spectatorilor cu mișcări ample, sugestive. Păreau să invite oamenii la teatru, într-un dialog dinamic cu un personaj care cânta la vioară, în timp ce un alt șir de tineri a țâșnit din laterala Palatului Cultural cu torțe. Festivalul a fost deschis prin eliberarea unui mănunchi de baloane și feeria focurilor de artificii care a luminat, timp de câteva minute, cerul Reșiței. Iar vestea s-a dus până departe…purtată de câteva lampioane înălțate în văzduh.
Publicul adunat pentru primul spectacol din festival a aplaudat cu bucurie și entuziasm acest moment festiv impresionant, unii dintre spectatori recunoscând că a fost ceva original și înălțător, cum n-a mai fost până acum în orașul nostru. Asta ilustrează încă odată că oamenii au nevoie de teatru, dar mai ales că merită spectacol de calitate, cum a subliniat directorul festivalului, actorul Dan Mirea: „Cred că festivalul va fi ceea ce merită fiecare spectator reșițean, cred că va fi ceea ce merită Reșița și ceea ce merită acest Teatru. Acest festival în acest an, vreau să cred că, de departe, va fi cel mai de interes eveniment de până acum, având în vedere trupele de notorietate care vor evolua pe scena Palatului Cultural și a Casei de Cultură pe parcursul celor opt zile“.
Festivalul a fost deschis de Teatrul Național Timișoara cu spectacolul „Iaacovi și Leidental“ reprezentat în premieră pe scena reșițeană în urmă cu o săptămână.