Reactualizat la:

„Suntem pe locul 40 şi ceva“

„Suntem pe locul 40 şi ceva“
REŞIŢA – Nu ştim câte judeţe are ţara lui Dan Petrescu, şeful unităţii de implementare a ISPA AquaCaraş, dar a noastră are doar 41 plus Capitala.

 (22 comentarii)

Rectifica

Referindu-se la un oarecare top al judeţelor din ţară atunci când vine vorba despre preţul pe care-l plătim pentru apă şi canlizare, Dan Petrescu a spus că „judeţul nostru este pe locul 40 şi ceva“. Fie că a spus-o la repezeală sau că n-a stat prea mult pe gânduri înainte de a face această apreciere, cert este că subiectul a creat adevărate dispute la şedinţa de ieri a Comisiei de Dialog Social a judeţului.

Astfel, deşi reprezentantul AquaCaraş trebuia să facă o informare asupra modalităţii de fundamentare a preţurilor pentru apă şi canalizare, în faţa membriilor comisiei a fost făcută o prezentare apreciată ca fiind mai mult decât sumară.

Şeful unităţii de implementare a ISPA din cadrul AquaCaraş s-a mulţumit să ne spună că cetăţenii din Reşiţa, Caransebeş, Băile Herculane, Bocşa, Anina, OţeluRoşu, Oraviţa şi Moldova Nouă plătesc acelaşi tarif la apa potabilă (3,12 lei/mc cu TVA) şi canalizare (0,94lei/mc) iar AquaCaraş consideră că nu e mare deloc acest preţ.

„Apreciem că raportat la un salariu minim de 670 de lei, acest cost al apei şi canalizării (20,7 lei/ persoană) reprezintă doar 3% din venit ceea ce nu este foarte mult comparativ cu alte servicii precum gazul, energia termică sau cea electrică“, spunea Dan Petrescu. Cu alte cuvinte, plătiţi şi nu vă mai plângeţi! Vizavi de procentul pe care îl reprezintă factura la apă şi canalizare din venitul unei familii, a ţinut să facă aprecieri şi Victor Naidan, director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

„Dacă e să ne luăm după statistici, există familii în care se cheltuie mai mult de 10% din venit pentru alcool, aşa că 3% nu e tocmai mult“, spunea acesta. Poate nu e mult, însă adunat cu celelalte facturi, cu pretenţiile pe care dascălii le au de la elevi, cu ratele la bănci, cu majorarea preţurilor şi mai apoi scăzut din acel amărât de 670 de lei se poate să obţinem o cifră cu minus.

Revenind la informarea cu privire la tarife, faptul că era „seacă“ a fost primul lucru pe care l-a punctat Nicolae Drăgan, liderul BNS Caraş-Severin. „Pe lângă slaba prezentare, vreau să vă spun că atât eu cât şi restul cetăţenilor ne-am cam săturat să vă plătim pierderile. Am acceptat haosul provocat de lucrările ISPA, am acceptat şi faptul că după fiecare sistare trebuia să lăsăm minute bune apa să curgă până se curăţa, dar nu ne mai credeţi proşti spunându-ne că nu vă plătim pierderile“.

Lucru neacceptat sub nici o formă de reprezentantul furnizorului de apă, care a replicat că sigurele pierderi plătite de cetăţeni sunt cele din locuinţele lor. Cum nu i-a convins pe cei prezenţi, a fost nevoie şi de intervenţia vicepreşedintelui CJ, Iulian Georgevici, fost director la AquaCaraş. „Este adevărat, trebuia anexat la informare şi un document cu argumentele pe care le aveţi pentru aceste tarife. Cele opt comunităţi plătesc acelaşi preţ, dar trebuie să ţinem cont şi de faptul că UE ne-a dat 40 de milioane de euro pentru acest proiect şi trebuie să ne asumăm atât marja de disconfort cât şi conceptul de solidaritate, ca cetăţeni. Să ţinem cont şi de faptul că avem singura uzină din ţară unde se foloseşte dioxidul de clor pentru tratarea apei“.

Ţinem cont, nu facem faţă…

Anca Preda



Comentarii 22

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Poliția Reșița, reabilitată termic pe bani europeni
REȘIȚA - „Clădirea în care funcționează Poliția Municipiului Reșița va fi reabilitată termic cu bani [...] mai multe »
Unora nu le ajunge doar alcoolul la volan
CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou