Reactualizat la:

„Sunt mandru ca sunt donator“

„Sunt mandru ca sunt donator“
REŞIŢA – Zeci de femei din toată ţara s-au reunit, weekendul trecut, la Oraviţa, pentru acţiuni dedicate donării de sânge.

Rectifica

Campania „Un strop de sânge pentru un copil“, iniţiată de Liliana Gherle, o mamă care, aflată în spital cu fiica sa, a văzut medicii neputincioşi din cauza stocului limitat de fluid vital, a fost scânteia de la care au pornit, din Caraş-Severin, o serie de evenimente pentru donarea de sânge. Şi, chiar dacă evenimentul a fost susţinut de Organizaţia Femeilor Social-Democrate din Caraş-Severin, acestea au transmis tuturor că sângele nu are culoare politică şi că oricine poate să doneze.

„Am considerat că donarea de sânge este deosebit de utilă, pentru că lipsa acestuia duce la moarte. Ceea ce a început în Caraş-Severin s-a făcut cu mare dăruire şi faptul că această iniţiativă s-a propagat la nivelul întregii ţări nu poate decât să ne bucure“, a afirmat Maria Radu, o donatoare de sânge din Reşiţa.

„Noi am văzut pe Facebook că s-a lansat această campanie umanitară, am luat act şi ne-am dus să donăm sânge. După noi au venit alţi colegi de-ai noştri, prieteni, rude, iar mai apoi, şi cetăţeni obişnuiţi, lucru ce ne-a bucurat mult“, a declarat Codruţ Matei, voluntar din Piteşti.

„Vrem să impulsionăm donarea de sânge la nivel naţional. Noi am declanşat scânteia, însă, ne dorim să creem vulcanul, pentru că astfel, creeăm sănătate“, a amintit Liliana Gherle, iniţiatoarea campaniei. „O astfel de campanie de promovare a donării de sânge este binevenită, indiferent de cine o iniţiază, având în vedere că mesajul privind importanţa acestui gest trebuie să ajungă la oameni“, este de părere Silvia Negomireanu, director al Centrului de Transfuzie Sanguină Caraş-Severin.

„Sunt prezenţi la simpozionul nostru colegi din 12 judeţe ale ţării. Noi am încercat, timp de un an, să angrenăm cât mai mulţi tineri în campania noastră şi să le insuflăm dorinţa de a-şi ajuta semenii şi cred că am reuşit acest lucru. Mă bucur că mulţi dintre participanţi au înţeles faptul că sângele nu are culoare politică, atunci când am chemat alături de noi oamenii, indiferent din ce partid fac parte, sau dacă fac parte din vreo formaţiune politică ori nu“, a adăugat şi Tudoriţa Nicula, preşedinta Organizaţiei Femeilor Social-Democrate din Caraş-Severin.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou