REŞIŢA – Doi adulţi şi opt copii trăiesc în cantonul CFR Bănila. Viaţa lor e o luptă cu greutăţile.
Mama, Florina Rogojinaru, de 36 de ani, are domiciul în comuna Ezeriş. De 20 de ani s-a stabilit în cantonul pe care l-a locuit cu intermitenţe până acum patru ani, când acesta i-a devenit „locuinţă” permanentă. Tot atunci s-a stabilit aici şi concubinul, Mihai Tălmăcel, de 31 de ani, originar din Botoşani. Trecerea timpului afectase grav clădirea. Cei doi au ridicat ziduri interioare din bucăţi de cărmidă lipite cu pământ, au pus uşi şi geamuri, au adus saltele, au reparat acoperişul. Totul cu materiale cărate în spate pe linia CFR de-a lungul celor 6 km care separă cantonul de oraş.
Greutăţile nu se opresc aici. Cei opt copii au vârste cuprinse între patru şi 17 ani. Şase dintre ei ar trebui să meargă la şcoală însă nu merge niciunul din cauza lipsei mijloacelor de transport. „Un tren trece spre Reşiţa la ora 4:00, altul la 8:30. Spre Caransebeş, trenurile trec la ora 13:30 şi la 15:20. Copiii nu pot merge cu trenul căci fie trece prea devreme, fie prea târziu. Nu pot să-i las să meargă pe jos iar în grija statului nu vreau să-i las şi nu vor nici ei”, spune mama. Marea dorinţă a tatălui este ca cei mici să meargă la şcoală. Cei doi îşi iubesc copiii. Se vede asta din felul cum îi îngrijesc şi din bucuria copiilor când cineva le trece pragul.
Problemele familiei cu opt copii nu se opresc aici. Doi dintre ei ar trebui să aibă cărţi de identitate. Dar nu au, deoarece CFR-ul a casat cantonul în care trăiesc. Ceea ce înseamnă că părinţii nu pot nici să cumpere cantonul, nici să-şi facă aici domiciliul lor şi al copiilor. Şi iată cum şi tatălui îi este greu să-şi găsească de lucru. Aşa încât zece oameni trăiesc din venituri modeste. „Copilul cel mic e încadrat în gradul I de handicap şi pentru îngrijirea lui câştig 860 de lei lunar. Ne mai ajutăm cu alocaţiile copiilor şi cu banii pe care tatăl lor îi câştigă muncind cu ziua când şi unde găseşte”, mai spune Florica Rogojinaru. Cei zece se încălzesc cu lemnele pe care CFR-ul le taie de-a lungul căii ferate Reşiţa-Caransebeş. Becul se aprinde în canton doar atunci când părinţii au bani ca să cumpere benzină spre a pune în mişcare motorul generatorului.
De 17 ani, mama a depus la Primăria Reşiţa dosarul pentru acordarea unei locuinţe sociale. Până acum fie i s-au oferit condiţii mai grele decât cele din canton, fie i s-a spus să aştepte. Dacă s-ar găsi o locuinţă şi pentru ei, zece oameni şi-ar putea găsi un domiciliu, tatălui i-ar fi mai uşor să găsească un loc de muncă, copiii ar putea merge la şcoală iar cei doi minori de 15 şi 17 ani şi-ar putea face cărţi de identitate.
Poate apelul la noi va ajuta cumva cele zece suflete din sânul pădurii… Deocamdată noi am mers la ei, le-am ascultat povestea şi am plecat însoţiţi de Andrei, unul dintre copiii care „visează” să… îşi facă buletin. A mers şase km pe jos până în oraş şi încă şase înapoi până „acasă” doar pentru a cumpăra câteva alimente. Andrei vrea ca el şi fraţii săi să meargă la şcoală şi să aibă o locuinţă. Şi când te gândeşti că alţii visează la ultimele modele de telefoane mobile…