Reactualizat la:

Suferinţă îngropată în cifre

Suferinţă îngropată în cifre
REŞIŢA – Deşi mereu sunt prezentate statistici, nu se face mare lucru pentru a împiedica îmbolnăvirea populaţie.

Rectifica

Am ajuns, din păcate, să trăim vremea când ministrul Sănătăţii declară public faptul că suntem bolanvii Europei. Suntem campioni într-un domeniu pe care nimeni nu şi-l doreşte, la cazurile de cancer. Cele mai afectate sunt femeile pentru că am fost plasaţi pe locul întâi în Europa după numărul de cancer la col uterin şi cancer la sân.

Din păcate, femeia lui 2009, într-o agitaţie continuă, muncind 12-14 ore pe zi pentru a finaliza proiecte şi a atinge target-uri, trece tot mai rar pe la medic. Chiar dacă susţinem că suntem mai „învăţaţi” decât au fost buncii noştri, avem o speranţă de viaţă mult mai scăzută decât au avut ei.

Nici judeţul Caraş-Severin nu stă foarte bine atunci când vine vorba de boli. Ne-au arătat acest lucru rezultatele analizelor efectuate în judeţ. În Caraş-Severin, principala cauză a mortalităţii este patologia cardiovasculară, iar rezultatele Programului Naţional pentru Evaluarea Stării de Sănătate ne-au arătat cifre îngrijorătoare. Zeci de mii de cărăşeni, de la cei mai tineri până la persoane de vârsta a doua sau a treia, riscă să se îmbolnăvească de inimă sau diabet, lucru care ne întăreşte convingerea că puţini vor reuşi să se bucure cu adevărat de nepoţi.

Rezultatul investigaţiilor de laborator arată că aproape 70.000 de cărăşeni prezintă risc în faţa uneia sau a mai multor boli. Cei mai mulţi dintre noi prezintă risc de diabet zaharat (63.341). O altă cifră ce trebuie să ne îngrijoreze este cea a femeilor ce prezintă risc pentru cancer, peste 12.000 de femei din Caraş-Severin sunt în această situaţie. Cele mai multe prezintă risc în faţa cancerului de col uterin, în timp ce 1.208 femei riscă să se îmbolnăvească de cancer de sân.

Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Festivalul de teatru pentru copii „Lumea poveştilor” – o ediţie de povestit
REŞIŢA - În cele opt zile de festival s-au adunat nu mai puţin de 25 de evenimente culturale importante, la care au [...] mai multe »
Amendă de 200 de mii de lei, dată de ITM, anulată în instanţă
CARANSEBEŞ - Avocatul Dan Stan, cel care a câştigat procesul pentru Colegiul Național „C.D. Loga“, susţine că [...] mai multe »
Gugulanii vor un Caransebeş al bicicletelor
CARANSEBEŞ - Transport public mai modern și mai accesibil, mai multe parcări, o „calmare” a traficului rutier, [...] mai multe »
De Rusalii, căpuşele au muşcat cu nesaţ din cărăşeni!
REŞIŢA - Pentru personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență [...] mai multe »
Păstrăv fântânel crescut cu apă din Lacul Iezer
BUCOVA - Iar Horia din Bucova, cel care singur şi-a construit păstrăvăria, ne asigură că numai pe Discovery vedem [...] mai multe »
Boambeş dă startul lucrărilor la alimentarea cu apă
CĂVĂRAN - Primarul comunei Constantin Daicoviciu a semnat ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul [...] mai multe »
Condamnat pentru agresiune sexuală
REŞIŢA - Poliţiştii reşiţeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele [...] mai multe »
Cărăşenii se plâng tot la 112
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii ne-au spus că, în ultimele trei zile, au intervenit în peste 110 incidente, [...] mai multe »
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou