Reactualizat la:

Succes resitean la Sighisoara

Succes resitean la Sighisoara
Scris de Marian Cărăvan - REŞIŢA – HC Adrian Petrea a câștigat Cupa Cetății la handbal masculin pentru juniori IV.

Rectifica

Cea de-a treia ediție a Cupei Cetății la handbal masculin, juniori IV, competiție desfășurată la Sighișoara, a reunit șase echipe. Printre acestea s-a numărat și o reprezentantă a Academiei Handbal Club Adrian Petrea Reșița, echipă antrenată de Mihai Rohozneanu. Cele șase formații au jucat în sistem turneu, fiecare cu fiecare, la capătul meciurilor cea mai bine clasată fiind chiar HC Adrian Petrea, cu punctaj maxim, în urma celor cinci victorii repurtate la Cupa Cetății. Elevii antrenorului Mihai Rohozneanu au înregistrat următoarele rezultate: 20-6 cu CSS Sighișoara I, 29-7 cu CSS Sighișoara II, 14-13 cu CSM Ploiești, 18-8 cu CSS Reghin, 19-14 cu CSS Dinamo Brașov. Astfel, reșițenii au ocupat primul loc în clasament și au intrat în posesia trofeului pus în joc. O altă realizare a viitorilor handbaliști reșițeni este premiul individual obținut de Raul Bote, desemnat cel bun jucător al turneului de la Sighișoara.

Cupa Cetății a fost un turneu util pentru noi, ne-a spus antrenorul Mihai Rohozneanu. Ne-am testat potențialul, am văzut la ce nivel suntem. Îi felicit pe băieți pentru felul cum au jucat, le mulțumesc colegilor mei Adrian Petrea și Carmen Dumitru, îi mulțumesc finanțatorului Cristian Pătru și nu în ultimul rând le adresez mulțumiri părinților care au fost alături de noi la Sighișoara. Pentru copii a contat foarte mult“. Au făcut deplasarea 14 sportivi, pentru a participa la Cupa Cetății: Claudiu Pal, Marco Cerbu, Marian Negru, Sergiu Gheju, Sebastian Gârban, Alex Trăilă, Alex Voinea, Ianis Petrea, Andrei Bondoc, Ianis Ciubotariu, Șerban Blujdea, George Dragomir, Raul Bote, Miodrag Corniț.

Clasamentul final al Cupei Cetății arată astfel: 1. HC Adrian Petrea Reșița; 2. CSM Ploiești; 3. CSS Dinamo Brașov; 4. CSS Sighișoara I; 5. CSS Sighișoara II; 6. CSS Reghin. În această săptămână, o altă grupă a Academiei HC Adrian Petrea, cea de minihandbal, va participa la Bacău, la Festivalul Handbaliști pentru viitor“, în cadrul proiectului Pierre de Coubertin.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Progresul Ezeriș, victorie în deplasarea de la Oravița
CARAȘ-SEVERIN - ACS Progresul Ezeriș a obținut prima victorie din deplasare din acest sezon de Liga a IV-a. Elevii [...] mai multe »
Handbaliștii, aproape de surpriză cu CSA Steaua
REȘIȚA - Elevii lui Ilie Vaidasigan au pierdut sâmbătă, 14 septembrie, la mare luptă, partida din deplasare cu CSA [...] mai multe »
Cristi Bobar: Domnilor consilieri, ajutați-mă și dați-mi bani de nocturnă, dacă acest lucru cereți!
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a ținut să facă câteva clarificări legate de costurile organizării în [...] mai multe »
Leo Doană: Am respirat ușurat după joc, dar rezultatul este echitabil!
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a declarat, după remiza dintre CSM Reșița – Turnu Măgurele, prin care [...] mai multe »
CSM Reșița a întrerupt seria de victorii a liderului Turris
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 14 septembrie, scor 1-1, cu formația Turris-Oltul Turnu Măgurele, [...] mai multe »
Laura Rus și Chipciu, ședință foto pentru Anderlecht
CARAȘ-SEVERIN - Cei doi internaționali români s-au întâlnit vineri la ședința foto a clubului belgian, prilej de [...] mai multe »
Cristi Bobar: Îmi doresc să jucăm acasă
REȘIȚA - Partida dintre CSM Reșița și Universitatea Craiova din Cupa României va avea loc în perioada 24 - 26 [...] mai multe »
Robert Pașca, argint la Campionatul Național
REȘIȚA - Gimnastul Robert Pașca a obținut medalia de argint la Campionatul Național Individual Open, din perioada [...] mai multe »
CSM Reșița – Universitatea Craiova, în 16-imile Cupei României
REȘIȚA - După ce au eliminat Poli Timișoara în turul IV, elevii lui Leontin Doană vor întâlni acasă, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou