Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pe Stadionul „Mircea Chivu“ s-a disputat, vineri, 28 octombrie a.c., întâlnirea dintre CSM Şcolar şi ACS Recaş, meci contând din etapa a XI-a a Ligii a III-a de fotbal, Seria a V-a.

Un examen extrem de greu pentru gruparea din Valea Domanului, fiindcă formaţia timişeană este angajată în lupta pentru promovarea în eşalonul superior. Iar prestaţia jucătorilor pregătiţi de antrenorul Cosmin Petruescu a fost una apreciabilă. Cu precizarea că, deşi au controlat jocul în multe momente, nu au reuşită să străpungă defensiva locală, bine aşezată în preajma careului de 16 metri, cu portarul Darius Haidău inspirat şi sigur în intervenţii.

A fost o confruntare foarte echilibrată, încheiată, în final, cu victoria elevilor antrenorilor Leontin Doană şi Valentin Boşca, scor 1-0 (0-0). Unicul gol al partidei a fost înscris de Breşneni, în minutul 88, care a transformat lovitura de la 11 metri, dictată de „central“, pentru un fault în careu asupra lui Loba. Un succes meritat, având în vedere ocaziile de gol create. Pentru că, în minutul 39, Tiberiu Coca, ajuns în careul advers, în poziţie de singur cu portarul Cosmin Amarinei, a trimis imprecis, pe lângă stâlpul drept al porţii timişene.

Dar, oaspeţii ar fi putut restabili egalitatea, în minutele de prelungire, prin Enciu, care a reluat peste poartă din careul reşiţean.

CSM Şcolar: Haidău – Mihăilă, Gurici, Feleagă, Fedor – Casian Doană (min. 60, Loba), Breşneni, Ionaş (min. 63, Pitaru), Coca (min. 65, Piperca) – Abiodun, Sulea (min. 85, Miok).