Reactualizat la:

Subvenţiile pentru căldură

Subvenţie Subvenţie
CARANSEBEŞ – În acest an, la Seviciul Public de Asistenţă Socială(S.P.A.S.) din cadrul primăriei municipiului au fost depuse 3.800 de dosare pentru acordarea subvenţiei la încălzire, cu 1.500 de dosare mai mult decât au fost depuse anul trecut.

Ştefen Cocor, şeful S.P.A.S., ne-a precizat că această creştere semnificativă a numărului de solicitări are drept cauză majorarea plafonului maxim de venit pe membru al familiei până la care se acordă subvenţia, de la 350 de lei, cât era anul trecut, până la 500 de lei.

Urmează dispoziţia

După data de 10 noiembrie a.c., solicitanţii vor primi dispoziţii semnate de primarul municipiului, prin care le este confirmată sau respinsă cererea. Cea mai mare parte a solicitărilor vor primi răspuns favorabil, întrucât angajaţii S.P.A.S. au analizat dosarele încă de la depunere. La Caransebeş s-au primit solicitări pentru două tipuri de subvenţii : pentru familiile care încălzesc locuinţele cu gaz metan şi pentru beneficiarii ajutorului social, conform Legii 416/2001. În prima categorie, beneficiază de subvenţii persoanele al căror venit pe membru al familiei nu depăşeşte 500 RON, şi, în funcţie de valoarea acestui venit, subvenţia poate fi de la 15 la 210 RON. Pentru persoanele care beneficiază de ajutor social, sprijinul este de 50 de lei pe lună.

În ambele cazuri, ajutorul se acordă în perioada noiembrie 2006 – martie 2007. Mai trebuie ştiut că oamenii nu vor primi o sumă de bani ci, din factura de la gaz, va fi scăzută valoarea subvenţiei. Pentru beneficiarii de ajutor social, suma lunară de 50 RON va fi ridicată, ca şi restul banilor, de la S.P.A.S.

Iulius Pîrvu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Accident cu cinci victime, pe centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - O persoană de 72 de ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite în urma unui grav [...] mai multe »
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou