Reactualizat la:

Subventii, sprijin sau asteptari?

Subventii, sprijin sau asteptari?
Scris de Ionel Ivaşcu - CARAŞ-SEVERIN – Sunt binecunoscute nemulţumirile agricultorilor din ţară legate de tărăgănarea de către stat a acordării subvenţiilor. Iată de ce am discutat cu unii dintre producătorii agricoli din judeţ spre a ne face o părere despre cum şi-au respectat promisiunile mai marii agriculturii româneşti. Din discuţii, reţinem că unii au fost mai norocoşi, alţii mai puţin. Cuvintele agricultorilor din Caraş-Severin vorbesc de la sine despre aceste aspecte.

Rectifica

Până acum am primit bani în două tranşe şi am auzit că s-ar mai da. Aştept să văd ce se va întâmpla, căci nu ştie nimeni exact ce va fi. Asta e subvenţia pe anul 2015, plătită cu mare întârziere. Până să vină banii, ne-am descurcat greu, iarna animalele mănâncă furaje şi avem cheltuieli. Astă primăvară nici vânzarea mieilor n-a mers strălucit. În august am găsit să vindem miei la un preţ foarte mic. Am vândut cu acte-n regulă şi încă aştept să primesc banii.

Ion Taban, crescător de ovine, Anina

De vreo lună, ne-au dat subvenţii pentru animale şi pentru păşune. Am primit banii în trei tranşe. Era mai bine dacă veneau toţi o dată, dar e bun şi-aşa. Am 70 de oi, patru vaci şi 20 ha de păşune. Dacă n-aş fi avut păşune, nu mai ţineam animale. Ziceau că vor creşte valoarea subvenţiei cu 50 %, dar au scăzut-o cu 30%. Anii trecuţi se primeau cam 100 de euro pentru o vacă şi cam 10 euro pentru o oaie. Acum am primit cam 70 de euro, respectiv 7 euro.

Petru Văcariu, crescător de animale, Vălişoara

Am primit ceva subvenţii pentru teren, dar pentru animale nimic, deşi au promis că vor da. Avem patru vaci şi anul trecut au dat cam 400 lei pentru fiecare animal. Era cât de cât un ajutor de care ne foloseam, fie şi numai pentru transportul animalelor. Dar anul acesta ne descurcăm pe propriile puteri şi e foarte greu, căci vacile se vând cu 600-800 lei, iar oile cu 100-150. Am vândut şi eu când n-am avut de ales. Cei de sus ar trebui să arate mai multă grijă faţă de noi.

Toma Ruja, crescător de animale, Prigor

Apicultura e singura ramură agricolă în care nu se dau subvenţii. Acum cinci-şase ani, se dădeau 20 de lei pentru fiecare familie de albine şi atunci am beneficiat de sprijin. Albinele au nevoie de două tratamente primăvara, altele două vara şi încă trei toamna. La asta se adaugă transportul şi, dacă e anul rău cum a fost 2016, albinele au nevoie de hrană. Toate le suportăm noi şi ne-ar prinde tare bine dacă am primi ajutor, măcar 20 de lei, ca acum câţiva ani.

Ion Bălan, apicultor, Oraviţa

Avem 8 ha de pământ şi 12 vaci şi am primit subvenţii pentru toate. Banii au venit în câteva tranşe, era mai bine dacă veneau toţi odată, dar e bine şi aşa. Sunt mulţumit de ajutorul primit şi mi-aş dori să fim ajutaţi mai mult pentru a ne desface produsele. Asta este marea problemă a producătorilor agricoli. E bine că se ţin târguri agricole la care noi participăm ca să ne desfacem singuri produsele. Târgurile ne ajută, însă e greu şi ar fi bine dacă am fi ajutaţi mai mult.

Ionel Olariu, agricultor, Remetea Pogănici

În total, eu şi tatăl meu deţinem împreună 15 ha de pământ, adică şapte hectare, respectiv opt. Am primit integral subvenţia pe întreaga suprafaţă de teren. A venit în trei-patru tranşe. E adevărat că a venit şi cu întârziere, dar e bine că banii au venit. Am primit subvenţie şi anii trecuţi. Am cerut subvenţie, dar am şi respectat angajamentele privind întreţinerea suprafeţei. În prezent, cu unele loturi sunt certificat ecologic, cu altele sunt în curs de certificare.

Ioan Vulpeş, producător de sucuri naturale, Cornereva

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
S-a dat startul deratizarii in Resita
REŞIŢA - Municipalitatea a dat, oficial, startul programului de combatere a rozătoarelor, în principal şoareci şi [...] mai multe »
Profitati de lipsa penalizarilor
REŞIŢA - Primăria municipiului aduce la cunoștința contribuabililor că până la data de 31 martie se pot achita [...] mai multe »
Resitenii nu vor mall-ul din Triaj
REȘIȚA - Cel puțin cei prezenți la dezbaterea organizată luni de Primăria municipiului, care au fost mai mult [...] mai multe »
Parinti, situatia e cam albastra!
CARAȘ-SEVERIN - Mai toți actorii implicați în evoluția generațiilor tinere avertizează că adolescenții sunt [...] mai multe »
Cumparau mieii cu pistolul
PETROŞNIŢA - Polițiștii din Caransebeș cercetează trei persoane din Buchin și una din Sibiu, implicate sâmbătă [...] mai multe »
Sub molozul aruncat aiurea erau…amenzi
CARANSEBEŞ - Mai mulţi caransebeșeni, care au ales să se scape de molozul din construcții la întâmplare, au fost [...] mai multe »
O singura zi, trei accidente cu tot atatia raniti
CARAȘ-SEVERIN - Trei accidente rutiere au fost înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza județului nostru. În urma [...] mai multe »
Se cauta finantare urgenta pentru drumuri judetene
CARAȘ-SEVERIN - Proiecte de hotărâre privind reabilitarea unor obiective de infrastructură rutieră au fost [...] mai multe »
Suntem asa cum vrem sa fim
REȘIȚA - Suntem oameni şi toţi ne supărăm, mai mult sau mai puţin argumentat, ne înfuriem şi ne deranjeză [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou