Reactualizat la:

Subestimarea poate… costa

Subestimarea poate… costa
REŞIŢA – Handbaliştii reşiţeni şi-au dezamăgit suporterii, în turul finalei Challenge Cup 2008/2009.

 (8 comentarii)

Rectifica

După succesele clare din Liga Naţională, nici cei mai pesimişti dintre suporterii echipei reşiţene nu se aşteptau la eşecul U.C.M.R. în disputa cu Universitatea Suceava.

Salvarea onoarei
Sigur, în final a fost o înfrângere la două goluri, 25-27 (13-15), diferenţă care poate fi remontată în Moldova, în manşa a II-a, programată duminică, 31 mai a.c., de la ora 17. Cu una sau mai multe condiţii. Ca elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari să aibă o altă atitudine în teren, să-şi trateze partenerii de întrecere altfel de cum au făcut-o la Reşiţa. Pentru aceasta, sperăm ca lecţia primită să mai salveze din onoarea unei formaţii care este foarte aproape de a rata şi al III-lea obiectiv stabilit de oficialii clubului, după Liga Naţională şi Cupa României. De altfel, în cursul săptămânii viitoare se anunţă o analiză serioasă a rezultatelor U.C.M.R. în sezonul 2008/2009. Urmată, cu siguranţă, şi de unele măsuri.

Revenind la partida de duminică, 24 mai a.c., deşi Cristian Ionescu ar fi meritat şansa de a evolua, putem spune că Nenad Damjanovic a limitat, într-un fel, diferenţa de pe tabela de marcaj. Dar, din păcate, nu a fost ajutat nici în faza defensivă, nici pe atac, acolo unde s-a ratat exasperant demult. În plus, faptul că nici pivoţii Pârâianu şi Irimescu nu au fost puşi în valoare, reuşind să înscrie decât un gol, spune, de asemenea, foarte mult în ceea ce priveşte economia întâlnirii.

În concluzie, reşiţenii au plătit pentru subestimarea adversarului, şi acest lucru ar putea să-i coste trofeul.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 8

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița atacă Liga a II-a cu jucători noi
REȘIȚA - Fotbaliștii rosso-neri s-au reunit luni, 24 iunie și au efectuat primul antrenament de după vacanța de [...] mai multe »
Lala Team, locul I la fotbal de stradă
REȘIȚA - Sâmbăta 22 iunie 2019, la Timișoara, în piața Libertății, a avut loc Campionatul Național de Fotbal [...] mai multe »
Karatiștii s-au întors acasă cu o medalie de bronz
REȘIȚA - Campionatul Mondial WUKF a avut loc în perioada 18-23 iunie 2019. La acest turneu au participat 85 de [...] mai multe »
Schimb de experiență cu sportivii sârbi
REȘIȚA - Elevii Școlilor Gimnaziale Nr. 2 și Nr. 8 din Reșița au participat în perioada 19-20 iunie la un [...] mai multe »
Rosso-nerii de la CSM încep pregătirea
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va relua pregătirile luni după-amiază, prima întâlnire de după vacanță fiind [...] mai multe »
Sportivii de la CSU se pricep și la beach volley
REȘIȚA - Desfăşurată la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului „Sport Festival 2019”, prima etapă din circuitul [...] mai multe »
Cerere mare de abonamente la CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița va avea parte de un suport mult mai mare din partea publicului în sezonul următor față de [...] mai multe »
CS Universitatea Reșița, aur la Campionatul Național
REȘIȚA. Sportivele Andreea Șuhai, Larisa Ferenţ, Alexandra Boca şi Daria Grigoroiu, pregătite de antrenorii [...] mai multe »
Fortuna n-a fost de partea Lupacului
LUPAC - În prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a, Voința Lupac-Fortuna Becicherecu Mic 0-2 (0-1). mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou