Reactualizat la:

Sub semnul ciudăţeniilor

Sub semnul ciudăţeniilor
REŞIŢA – Asocierile simbolice i-au făcut pe români să devină cea mai defavorizată dintre naţiuni.

Dacă înainte de 1989 ne mândream de faptul că beneficiam, peste mări şi ţări, de clauza naţiunii celei mai favorizate, în ultimii ani lucrurile par întoarse cu 180 de grade. Hazardul sau simpla coincidenţă a făcut ca noi, românii, să fim una dintre naţiunile cele mai defavorizate atunci când vine vorba despre simbolurile care ne reprezintă.

Chiar vineri, 26 iunie, Ziua Drapelului Naţional coincide, la scară mai largă, cu Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri. Asta poate n-ar fi mare lucru dacă n-am aminti şi de Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, prilej cu care toate televiziunile lumii afişează fundiţa roşie, pentru că, în aceeaşi dată, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA.

Şi dacă tot suntem în sfera simbolurilor, vă amintiţi, desigur, discuţiile despre semnul fiarei. Glasuri mai mult sau mai puţin paranoice îl vedeau, codificat, până şi pe actele de identitate. Totuşi, noi îl regăsim şi în judeţ, într-un loc unde, poate, n-ar avea ce să caute, fiind vorba despre o instituţie care formează mesageri ai Domnului. Fără să detaliem, precizăm doar numărul de telefon al Seminarului Teologic „Ioan Popasu“ din Caransebeş: 0255/512.666…

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Noi, liberalii, suntem asa mai vulcanici si patimasi!
CARAŞ-SEVERIN - Cam aşa justifică şeful PNL Caraş-Severin demisiile liberalilor reşiţeni, în frunte cu Nelu [...] mai multe »
Casa in flacari, la Lupac
LUPAC - Două echipaje de pompieri militari reșițeni au intervenit, luni, în stingerea unui incendiu izbucnit la o [...] mai multe »
Nelu Popa a demisionat din Biroul Judetean al PNL
REŞIŢA - Printr-un comunicat trimis redacţiei, primarul Reşiţei şi-a anunţat demisia din toate funcţiile [...] mai multe »
Ne luptam cu ani si ani de indiferenta!
BĂILE HERCULANE - Tinerii care încearcă să restaureze Băile Neptun s-au săturat de indiferența autorităților [...] mai multe »
Doua incendii in doua minute
REŞIŢA - Au fost afectate un autoturism implicat într-un accident şi o locuinţă, ambele din Reşiţa. mai multe »
Veniti in Caras! Aici avem liniste si siguranta!
CARAŞ-SEVERIN - Cam asta ar fi una din concluziile ce le putem trage după raportul pe anul trecut, trimis redacţiei [...] mai multe »
Borcean nu accepta cresterea tarifului la gunoi
CARANSEBEŞ - Primarul Caransebeșului consideră inoportună o majorare a tarifelor la gunoi pentru locuitorii [...] mai multe »
Primarul Resitei ne asigura ca pana vin tramvaiele, va fi gata linia
REŞIŢA - Chiar dacă achiziţia se face prin Ministerul Dezvoltării, nu este vorba despre vreo mărinimie a [...] mai multe »
Viata nu e doar o intrebare
REȘIȚA - Se spune că nu putem trăi fără explicaţii, indiferent că le cerem sau le dăm. Şi, de multe ori, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou