Reactualizat la:

Studii pentru aeroportul din Caransebes

Studii pentru aeroportul din Caransebes
CARANSEBEŞ – Dezvoltarea obiectivului ar putea fi făcută şi cu ajutorul unor parteneri străini.

 (1 comentariu)

Rectifica

Potrivit unei informări efectuate în cadrul Comisiei de Dialog Social, prin contract, în sarcina cumpărătorului a fost impusă efectuarea unor lucrări de investiţii aferente clădirilor achiziţionate, pistei de decolare – aterizare şi datarea societăţii cu instalaţii şi utilaje necesare desfăşurării activităţii aeronautice. Concesionarul a executat lucrări de investiţii în valoare totală de peste 2,3 milioane de dolari – reabilitarea sistemului de canalizare, lucrări de defrişare, amenajarea pistei, reabilitarea pavilionului administrativ, gard perimetralşi drum tehnologic.

„Faţă de sarcinile iniţiale, reiese că nu au fost executate lucrările de la autogară (separarea fluxului de călători pe relaţia internă – externă), sistemul de balizaj şi completarea parcului de autospeciale pentru asigurare aeroportuară. Justificarea concesionarului pentru nerealizarea acestor tipuri de lucrări constă în faptul că acestea pot fi realizate doar după expertizarea şi omologarea pistei. Totuşi, concesionarul a executat în plus unele lucrări de amenajare iar valoarea totală a acestora depăşeşte valoarea lucrărilor stabilite iniţial“, se precizează în informarea amintită.

De asemenea, a fost prezentată şi poziţia acţionarului, cu privire la strategia de dezvoltare a aeroportului. Potrivit acesteia, a fost demarată procedura privind omologarea şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare. Pentru aceasta, este necesară întocmirea unui studiu de rezistenţă a pistei din care va rezulta dimensiunea aeronavelor ce vor opera, şi stabilirea clasei şi categoriei aeroportului.

„Urmează construcţia aerogării pentru pasageri, în funcţie de capacitatea aeroportuară. Reprezentanţii societăţii au purtat discuţii şi negocieri cu parteneri străini în vederea dezvoltării aeroportului“, se specifică în punctul de vedere al acţionarului.

Flavius Rotariu

Taguri: ,


Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
La Valiug, toamna se numara proiectele
VĂLIUG - În această perioadă, administraţia locală desfăşoară, printre altele, două proiecte prin programul [...] mai multe »
La Enel, stare de urgenta nivel 2
CARAȘ-SEVERIN - E-Distribuție Banat a reluat alimentarea cu electricitate a circa 75% din clienții pentru care [...] mai multe »
Val Verde – simpozion de teatru la Lacul Secu
REȘIȚA - Recent înființată, Școala de Teatru „Dan Mirea“ organizează un eveniment în premieră. Este vorba [...] mai multe »
Borcean: Acoperisurile de proasta calitate au cedat
CARANSEBEȘ - Municipalitatea din Caransebeș a făcut un prim bilanț al pagubelor după vijelia de duminică după [...] mai multe »
Se inchide drumul spre statiunea Secu
REŞIŢA - Staţiunea Secu, aparţinătoare de municipalitatea reşiţeană va fi parţial inaccesibilă până la [...] mai multe »
Primul bilant al furtunii
CARAȘ-SEVERIN - Nouă acoperişuri luate de vânt, şapte copaci căzuţi pe carosabil, patru autoturisme avariate şi [...] mai multe »
Patru victime ale vitezei altuia
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs din cauza [...] mai multe »
Tot mai multe avorturi la mame minore
CARANSEBEȘ - Prezent la conferința de lansare a proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate din [...] mai multe »
Doua accidente la Berzovia, altele sub imperiul furtunii
CARAŞ-SEVERIN - Mai multe accidente rutiere s-au produs în acest weekend pe drumurile judeţului. Într-unul dintre [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou