Reactualizat la:

Studiez, deci exist… în Europa

Studiez, deci exist… în Europa
REŞIŢA – Studenţii reşiţeni care au primit burse ERASMUS vor studia în Franţa, Italia, Germania şi Austria.

Rectifica

ERASMUS este parte a programului comunitar în educaţie SOCRATES şi cuprinde acţiuni destinate cooperării europene în domeniul învăţământului superior. Prin aceste burse este sprijinită dezvoltarea dimensiunii europene a studiilor universitare şi postuniversitare, programul acoperind toate disciplinele şi domeniile de studiu.

Studenţii reşiţeni care vor beneficia de astfel de burse pentru anul universitar 2009/2010, vor avea ocazia de a studia în ţări precum Franţa, Italia, Germania şi Austria. Astfel, GabrielaFărcăşescu şi Elena Olaru, studente în anul II la Facultatea de Asistenţă Socială a Universităţii „Eftimie Murgu“ Reşiţa, vor putea aprofunda studiile în cadrul Universităţii „Johannes Guttenberg“ din Mainz, Germania.

Cătălin Baiaş şi Claudiu Curaciuc, anul III – Informatică Industrială vor merge la Fachhochschule Vorlaberg din Austria iar Oana Panin şi Georgiana Talianu, studente în anul II – Asistenţă Socială au primit burse oferite de Universita degli studi di Sassari, Italia.

Alte trei reşiţence, studente în anul II, vor studia un semestru la Universitatea Paris X din Franţa. Şi anume: Adelina Ichim – ECTS, Alina Ifrim – AS şi Emilia Nicola – AS. Şi Alexandru Coreştiuc, student în anul III la IEDEEE, va studia în Franţa dar la Universitatea IUT Bethune.

Lavinia Predescu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou