Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Atleții de la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița s-au întors acasă de la Campionatele Universitare cu cinci medalii. Aceste campionatele au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Bacău.

Campionatele Naționale Universitare de atletism în sală au reunit la start cei mai buni atleți din România. Sportivi din 22 de centre universitare s-au întrecut, în zilele de 26 și 27 ianuarie, pentru medaliile puse în joc. Cu medalii de aur s-au întors acasă: Cătălin Atănăsoaei în proba de 3000 de metri și Mihaela Acatrinei în proba de 3 km marș. Mihaela Pușcașu, în proba de 3 km și Remus Rădoi, în proba de 5 km, au cucerit medalia de argint. De asemenea, medalie de bronz a obținut și Lăcrimioara Căruceriu, în proba de 3 km marș. Pe lângă aceste locuri pe podium, studenții de la Universitatea Eftimie Murgu Reșița s-au situat pe un loc 4, obținut de Loredana Cocoș în proba de 3 km marș și două locuri 5 la aruncarea greutății prin sportivii Horia Ianc și Denisa Iedlicska.

„Putem să ne declarăm mulțumiți de aceaste rezultate, având în vedere că la competiție au fost prezenți peste 130 de atleți studenți din 22 de centre universitare din România. Aceasta a fost ediția cu numărul 24 a Campionatelor Naționale Universitare, iar din cele 24 de ediții, 23 s-au desfășurat în sala din Bacău, una singură fiind găzduită de municipiul București”, a declarat Octavian Măzăran, directorul Clubului Sportiv Universitatea Reșița.

Clubul reșițean este mulțumit și de prestația atleților la Campionatul Național pentru seniori, tineret și juniori 1 etapa I, de unde s-au întors cu alte locuri fruntașe.