Reactualizat la:

Studentii resiteni, pe podiumul universitar la atletism

Studentii resiteni, pe podiumul universitar la atletism
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – Participarea la Campionatul Național Universitar de atletism în sală, desfășurat în municipiul Bacău, a adus șase medalii pentru studenții Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Rectifica

Astfel, Cătălin Atănăsoaei a devenit campion național universitar în proba de 3.000 metri, iar în proba de 1.500 metri s-a clasat al treilea. Claudia Florea a obținut două medalii de argint, în probele de 800 și 1.500 metri. Remus Rădoi a intrat în posesia medaliei de bronz la 5.000 m marș, iar Mihaela Pușcașu a devenit vicecampioană națională, la 3.000 m marș, probă în care Valentina Tincu s-a clasat pe locul 4 și Lăcrămioara Căruceriu pe locul 5. La aceeași competiție, Horia Ianc a ocupat locul 6 la aruncarea greutății. Toți sportivii sunt studenți ai Facultății de Științe Sociale din cadrul UEM Reșița, programul de studii Educație fizică și sportivă.

„Pe această cale vrem să felicităm atât studenții ce ne reprezintă cu cinste la aceste competiții naționale, cât și cadrele didactice, care i-au pregătit pentru obținerea acestor rezultate. De menționat buna colaborare dintre Universitatea Eftimie Murgu din Reșița și Clubul Sportiv Universitatea Reșița, club prin care studenților noștri li se oferă o cât mai bună dispoziție, emancipare și educație sportivă corespunzătoare, dar și un cadru propice pentru a practica sportul de înaltă performanță”, a spus conf. univ. dr. ing. Cristian Paul Chioncel, prorector învăţământ.

La întrecerea de la Bacău au participat studenți de la 23 de centre universitare din țară. Studenții de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița au fost însoțiți de antrenorii Octavian Măzăran (director al CS Universitatea Reșița) și Gheorghe Ardeleanu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Viitorul Caransebes, scor fluviu cu Moldova Noua
CARANSEBEȘ - Viitorul 1913 Caransebeş – CS Moldova Nouă 8-0 (4-0), în etapa a III-a a Ligii a IV-a. mai multe »
Arbitrajul si ratarile, cauzele esecului de la Giarmata
REȘIȚA - Antrenorul Octavian Benga a declarat, după partida pierdută de CSM Reșița în fața celor de la Millenium [...] mai multe »
Resita pierde la Giarmata din doua faze fixe
REȘIȚA - Deși plecaseră cu gândul doar la victorie, Benga și elevii săi au pierdut din nou, de data aceasta pe [...] mai multe »
Noi proiecte propuse de AJF si FRF
CARAȘ-SEVERIN - Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și Federația Română de Fotbal vor încerca să [...] mai multe »
CSM Resita cauta a doua victorie consecutiva
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița va întâlni vineri, 21 septembrie, de la ora 17, în deplasare, formația Millenium [...] mai multe »
Echipa de karting a Resitei, locul III la Campionatul National
REȘIȚA - Palatele Copiilor din Reșița și Brăila au organizat pe circuitul Speed Park din Bacău, în perioada [...] mai multe »
Daniel Crista, comportare onorabila la Campionatul Mondial
REȘIȚA - Reșițeanul Daniel Crista a participat săptămâna trecută la Campionatul Mondial de Mountainbike Maraton. [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, noul antrenor al Chiajnei
CARAȘ-SEVERIN - Cărășanul Dorinel Munteanu a semnat cu formația Concordia Chiajna și revine astfel în prima ligă [...] mai multe »
Juniorii Resitei, din ce in ce mai buni
REȘIȚA - Handbaliștii pregătiți de Mihai Rohozneanu, Sebastian Pîrvan, Cristian Ionescu și Marcel Vulpe la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou