Reactualizat la:

Studentele vor puncte în Moldova

Studentele vor puncte în Moldova
REŞIŢA – Echipa feminină de handbal Universitatea a plecat spre Bacău în formulă restrânsă.

 (1 comentariu)

Rectifica

Antrenorii Florin Pera şi Liviu Viaşu vor miza pe un lot format din 13 jucătoare, un număr ce poate aduce noroc formaţiei reşiţene. Universitatea Reşiţa şi Ştiinţa Bacău se întâlnesc joi, de la ora 17.00, în cadrul etapei a 24-a a Ligii Naţionale feminine de handbal, un meci foarte important pentru studentele din municipiul de pe Bârzava, care au parte de un final de campionat cu emoţii.

Grijile retrogradării nu s-au risipit odată cu victoria în faţa Buzăului, pentru că au urmat două înfrângeri consecutive, cu Rulmentul Braşov şi Dunărea Brăila şi, matematic, Universitatea Reşiţa poate părăsi Liga Naţională la finalul acestui sezon competiţional.

În continuare sunt indisponibile coordonatorul de joc Claudia Rupa şi extrema dreaptă Călina Calu, dar din lotul pentru meciul cu Ştiinţa Bacău nu face parte nici pivotul Anişoara Marcu.

„Am fost total nemulţumit de atitudinea unor jucătoare în partida cu Dunărea Brăila. Avem nevoie de jucătoare care pun suflet, chiar dacă în momentul de faţă nu dispunem de un lot puternic. Sper să facem un meci bun la Bacău, avem nevoie de cel puţin un punct pe acest final de campionat şi cred că acum îl putem obţine. Ne este greu, dar nu dezarmăm, ar fi păcat să stricăm tot ce am construit în acest sezon şi să ajungem, în cel mai pesimist scenariu, să luăm din nou drumul Diviziei A. E o luptă crâncenă, suntem patru echipe cu speranţe de supravieţuire, şi pentru noi, o echipă mică, nou-promovată, ar fi o performanţă să reuşim să ne menţinem în Liga Naţională“, a spus antrenorul Universităţii Reşiţa, Florin Pera.

Partida Ştiinţa Bacău – Universitatea Reşiţa va fi arbitrată de Ionuţ Marta şi Ştefan Hendrea, ambii din Baia Mare.

Marian Cărăvan



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Alina Vuc, așteptată cu flori la aeroport! La Olimpiadă vrea medalie!
REȘIȚA - Delegația României de lupte feminine a sosit sâmbătă, 21 septembrie, de la Campionatul Mondial din [...] mai multe »
Secția de lupte de la CSȘ Reșița caută tinere talente
REȘIȚA - La Cupa „Banatului Montan 2019”, organizată de Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, [...] mai multe »
Suporterii Reșiței, mesaj pentru un post de televiziune
REȘIȚA - La partida din etapa a VIII-a a Ligii 2 dintre Politehnica Timișoara și CSM Reșița (scor final 0-0), [...] mai multe »
Remiză albă între Poli Timișoara și CSM Reșița
REȘIȚA - CSM Reșița a remizat sâmbătă, 21 septembrie, scor 0-0, cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a VIII-a [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți să obțină prima victorie
REȘIȚA - Handbaliștii rosso-neri vor întâlni duminică, 22 septembrie, de la ora 17, CS Minaur Baia Mare, la Sala [...] mai multe »
Derby în Banat! CSM Reșița se duce după toate punctele la Timișoara!
REȘIȚA - CSM Reșița va juca sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16:30, în deplasare, partida cu Politehnica [...] mai multe »
CSM Reșița – Craiova se joacă la… Craiova
REȘIȚA - Chiar dacă CSM Reșița este considerată gazdă, echipa lui Leontin Doană va juca meciul de Cupă la [...] mai multe »
Antrenorul Zoltan Lipan, onorat în Parlamentul European
REȘIȚA - Meritele antrenorului de karate Zoltan Lipan au fost recunoscute și, drept urmare, reșițeanul va participa [...] mai multe »
Kickboxerii cărășeni s-au evidențiat la Cupa Mondială
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 13-15 septembrie, Clubul A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu patru sportivi la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou