Reactualizat la:

Studentele, meci capital cu Deva

Studentele, meci capital cu Deva
REŞIŢA – Joi, 4 martie a.c., de la ora 17.00, „U“ Reşiţa – C.S.M. Cetate Deva, în L.N. de handbal feminin.

 (2 comentarii)

Rectifica

Handbalistele de la Universitatea au parte de o întâlnire dificilă în Liga Naţională. După două înfrângeri consecutive, elevele antrenorilor Florin Pera şi Liviu Viaşu vor avea ca adversară formaţia CSM Cetate Deva, într-o partidă pe teren propriu, găzduită de Polivalenta reşiţeană. În partea inferioară a clasamentului se complică lucrurile, iar Universitatea Reşiţa a ajuns să aibă tot mai multe emoţii.

Distanţa faţă de cele două poziţii retrogradabile s-a micşorat considerabil, iar de acum înainte orice pas greşit al studentelor le poate arunca în „infern“. La nenumăratele probleme medicale s-a mai adăugat una, foarte importantă, care a dereglat complet sistemul de joc al formaţiei reşiţene.

Fără coordonatorul Claudia Rupa, jucătoare accidentată în meciul cu Ştiinţa HCM Baia Mare, antrenorul Florin Pera se vede nevoit să improvizeze. Iar meciul cu CSM Cetate Deva se anunţă de pe acum unul greu, pentru că ambele echipe luptă pentru menţinerea în Liga Naţională.

Partida va fi arbitrată de Vasile Pavel şi Marian State, ambii din Buzău. În tur, Deva a învins la limită, 25-24, după un joc bun al studentelor reşiţene.

„Sperăm să ne revanşăm faţă de extraordinarul public spectator, care după părerea mea este cel mai frumos din ţară, să obţinem o victorie în partida cu C.S.M. Cetate Deva, ne-a declarat prof. Florin Pera. Şi vreau să-i mulţumesc, în numele meu şi al fetelor. Jocul cu Deva este unul foarte dificil. Cetate este o altă echipă, faţă de turul de campionat. S-a întărit şi cu fostul pivot al naţionalei României, Georgeta Vârtic, o achiziţie foarte importantă. Dar, noi vom intra în teren să câştigăm, să ne adjudecăm cele două puncte, chiar dacă ne confruntăm, în continuare, cu probleme de lot. Ne-am pregătit foarte bine, jucăm pe teren propriu şi dorim să facem o partidă cât mai bună. Mai ales că echipele din partea de jos a clasamentului s-au întărit în această perioadă, şi au început să adune puncte, câştigând meci după meci. Revenind la disputa cu Deva, eu sper, cu sprijinul publicului, să dovedim multă determinare şi ambiţie“.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Dorinel Munteanu: Am nevoie de 6-7 jucători pentru a salva Reșița!
REȘIȚA - După înfrângerea suferită, scor 1-2, în fața Ripensiei, antrenorul Dorinel Munteanu a subliniat faptul [...] mai multe »
CSM Reșița pierde și cu Ripensia și rămâne la retrogradare
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 16 noiembrie, partida cu Ripensia Timișoara, scor final 1-2, meci [...] mai multe »
Dorinel Munteanu i-a cerut demisia lui Cosmin Contra
REȘIȚA - Naționala de fotbal a României a pierdut partida cu Suedia de acasă, scor 0-2, iar șansele pentru [...] mai multe »
Cristi Bobar nu pleacă de la CSM Reșița! Rămâne pentru a redresa situația!
REȘIȚA - În ultima perioadă s-a tot discutat în presa centrală faptul că actualul președinte al CSM Reșița ar [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, debut cu înfrângere pe banca Reșiței
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut în deplasarea de la Csikszereda Mirecurea Ciuc, scor 0-1. Formația din Valea [...] mai multe »
Handbaliștii rosso-neri, înfrângere și cu CSM București
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Reșița au pierdut, scor 21-25, partida de acasă cu CSM București. mai multe »
Powerlifterii cărășeni, medaliați la Campionatul Național
CARAȘ-SEVERIN - La Băile Felix a avut loc zilele trecute Campionatul Național Împins din Culcat, de unde sportivii [...] mai multe »
Golden Kids Bocșa, comportare foarte bună la Festivalului Inter-Regio
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 08-10 noiembrie, în oraşul Băile Herculane, a avut loc cea de-a III-a ediţie a [...] mai multe »
Bobar nu comentează o posibilă plecare la FCSB
REȘIȚA - După venirea lui Dorinel Munteanu la CSM Reșița, o altă știre apărută în presa sportivă din România [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou