Reactualizat la:

Studentele dau examen galactic

Studentele dau examen galactic
REŞIŢA – Oltchim – U Reşiţa, joi, de la ora 18.00, în LN de handbal feminin.

Rectifica

Pentru handbalistele de la Universitatea Reşiţa, actualul sezon al Ligii Naţionale pare deja compromis. Odată cu trecerea etapelor şi trecerea în cont a nu mai puţin de 16 înfrângeri, este tot mai puţin probabil că elevele lui Florin Pera şi Liviu Viaşu vor supravieţui pe prima scenă a handbalului feminin românesc.

După un prim sezon în care a făcut senzaţie, reuşind frumoasa surpriză de a se menţine în Liga Naţională, ca nou-promovată, ceea ce nu se mai întâmplase de ceva ani buni pentru o echipă abia intrată în elită, Universitatea Reşiţa pare a fi fost lăsată în voia sorţii în actuala ediţie de campionat.

Nu s-au făcut investiţii, aşa cum sublinia în dese rânduri antrenorul Florin Pera, nu s-a încercat nici măcar menţinerea lotului de jucătoare cu care s-a pornit la drum în al doilea an. Anişoara Marcu şi Mirela Toma au plecat în vara anului trecut, la această listă adăugându-se recent şi Renata Ghionea, după numai un meci oficial în tricoul formaţiei reşiţene, dar şi fostul căpitan, coordonatorul de joc, Claudia Rupa.

Apoi, Ştefania Lazăr, prea puţin folosită la Universitatea, face acum furori în campionatul Poloniei, meci de meci marcând cele mai multe goluri pentru vicecampioana acestei ţări, Vistal Gdynia. La toate acestea se adaugă o lungă listă de jucătoare accidentate, care fac din Universitatea o victimă sigură în Liga Naţională.

Pentru studentele reşiţene urmează joi, 3 martie, un meci în deplasare la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea. Deznodământul acestei confruntări se ştia încă dinaintea începerii campionatului, pentru că galacticele sunt invincibile în România de câţiva ani încoace. Altfel spus, pentru Universitatea va fi o excursie la Râmnicu Vâlcea, în capitala handbalului feminin românesc.

Partida Oltchim Râmnicu Vâlcea – Universitatea Reşiţa are loc joi, 3 martie, de la ora 18, în Sala Sporturilor „Traian“, fiind arbitrată de Laurenţiu Tătar şi Andrei Văcariu, ambii din Timişoara. În tur, Oltchim s-a impus la Reşiţa cu scorul de 41-17.

Marian Cărăvan



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou