CARANSEBEŞ – Această soartă a avut-o un angajat de 56 de ani al unei societăţi din cel de-al doilea municipiu al judeţului. Potrivit poliţiştilor cărăşeni, incidentul a fost raportat de către directorul unei societăţi comerciale din Caransebeş, care anunţa că, în timpul activităţilor de serviciu, un angajat al firmei a suferit vătămări corporale în urma unui accident de muncă.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au stabilit că un bărbat de 56 de ani, din Caransebeș, împreună cu alte două persoane, toți angajați ai unei societăți comerciale din Caransebeș, își desfășurau activitatea de serviciu care consta în adunarea unor materiale feroase, respectiv panouri și dulapuri metalice și transportarea acestora într-un loc de depozitare, de unde urmau a fi transportate la un centru de colectare a materialelor feroase. În timpul activității, un panou metalic care era transportat de podul rulant s-a desprins din gheara de agățare și a căzut peste bărbatul de 56 de ani. Bărbatul rănit a fost transportat pentru îngrijiri medicale la spitalul din Caransebeș și ulterior la Spitalul Județean din Timișoara“, ne informează Poliţia judeţului.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.