Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta ne asigură primarul Ioan Popa atunci când spune că e nedrept ca, la capitolul străzi brăzdate şi praf, toate oalele să se spargă în capul municipalităţii.

După ce s-a tot scris despre calitatea drumurilor turnate la Reşiţa, după ce s-a vorbit de lipsa refacerilor sau despre dezastrul cârpelilor făcute în dorul lelii, municipalitatea a tot luat atitudine. Asta pentru că, la acest capitol, oalele s-au spart mereu în capul Primăriei, însă de cele mai multe ori autoritatea locală n-a avut prea mare amestec. În afară de ochiul ager, de amenzile infime neplătite sau contestate la infinit în instanţă, municipalitatea a stat deoparte şi a arătat cu degetul, ba în ograda AquaCaraş, ba în ograda Hidroconstrucţia sau a asocierii cu Electrosistem, ba în ograda cine ştie cărui subcontractant care abia-şi târa la muncă trei angajaţi care se fereau de soare la umbra vreunui excavator luat în chirie. Aşa s-au făcut multe dintre marile lucrări „trainice“ ale Reşiţei, care încă ne brăzdează drumurile şi ne murdăresc încălţările. Acum a venit rândul întâiului gospodar al urbei să ia atitudine.

Primarul Ioan Popa preciza pe o pagină de socializare: „Am decis să răspundem sutelor de întrebări ale reșițenilor care doresc să știe de ce lucrările din orașul nostru durează foarte mult, de ce anumite străzi nu sunt conforme și de ce orașul e plin de praf în anumite zone. Ca atare, începând de ieri, toate ședințele operative ale administrației municipiului Reșița cu cei implicați în proiectul de reabilitare a rețelei de apă și canal din municipiu se vor face în prezența presei. Este foarte importantă o cât mai bună informare și o transparență totală în privința acestui subiect. Pot să garantez în fața dumneavoastră că se face tot posibilul pentru ca aceste probleme să se rezolve și lucrările începute să decurgă în mod normal“.