Reactualizat la:

Strategii de dezvoltare locală

REŞIŢA – Orice primar de comună sau oraş, poate accesa fonduri structurale, dar trebuie să ştie doar cum…

Prefectura Caraş-Severin, prin Serviciul de Integrare Europeană, alături de Consiliul Judeţean, Direcţia pentru Monotorizarea Serviciilor Comunitare de Utilităţi Publice, organizează a doua etapă a seminariilor zonale de instruire pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală.

Astăzi, 5 iunie 2007, a avut loc o primă întâlnire a reprezentaţilor Prefecturii cu reprezentaţii mai multor primării, printre care din Anina, Văliug, Brebu Nou, Caraşova, Văliug, Tîrnova, Zorlenţul Mare.

Întrebaţi de către Şeful Serviciului de Integrare Europeană din cadrul Prefecturii, dna Florenţa Albu, dacă au asemenea strategii, cei mai mulţi dintre reprezentanţii primăriilor au spus nu. Printre cei care beneficiază de asemenea strategii, se numără primăria Văliug, Brebu sau Anina.

Întrevederile vor continua în 7 iunie a.c. la Băile Herculane, în 12 iunie a.c. la Caransebeş, iar în 19 iunie va avea loc o astfel de întrunire la Oţelu Roşu.

Anca Preda

anca.preda@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
„Babeş-Bolyai“ ar putea absorbi „Eftimie Murgu“
REŞIŢA - Conducerea forului universitar reşiţean a luat decizia de a demara negocierile cu cei de Cluj, în vederea [...] mai multe »
Cam 1,5 miliarde de lei a adus PSD în Caraş-Severin
REŞIŢA - Sau cel puţin aşa susţine deputatul Luminiţa Jivan, care consideră că PSD a guvernat bine, dovadă [...] mai multe »
Ucis de mașina în care încerca să urce
POJEJENA - Un bărbat și-a pierdut viața într-un stupid accident de circulație produs în această dimineață, în [...] mai multe »
Guvernul a dat, aleşii locali au împărţit „de îndată“!
REŞIŢA - N-au stat prea mult pe gânduri şi au votat pe repede înainte proiectele de hotărâre ale Consiliului [...] mai multe »
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou