Reactualizat la:

Strategie pentru fotbalul judetean

Strategie pentru fotbalul judetean
Scris de Florin Ştiube - REŞIŢA – Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Caraş-Severin a avut loc vineri, 14 august.

 (1 comentariu)

Rectifica

Şedinţa, desfășurată la sediul Camerei de Comerț și Industrie Caraș-Severin, a fost deschisă cu un moment de reculegere, în memoria celor care au fost Nicolae Chirilă şi Eugeniu Călin, doi oameni de fotbal care au plecat dintre noi în perioada parcursă de la precedenta adunare generală, din 13 februarie 2015. Pe ordinea de zi a şedinţei au fost prevăzute următoarele: alocuţiunea președintelui AJFCS, prof. Viorel Lolea, afilierea sau dezafilierea unor membri, prezentarea Raportului Comitetului Executiv, Comisiilor şi a Administraţiei AJFCS şi aprobarea calendarului competiţional al campionatelor judeţene 2015-2016 şi a regulamentelor de organizare a activităţii fotbalistice.

Alocuţiunea preşedintelui a cuprins, printre altele, toate acţiunile desfăşurate în perioada februarie – august 2015, legată de proiectele în premieră „Fotbal şi feminitate”, la care au participat un număr de 122 de fete din sectorul şcolar (clasele I-IV), gimnazial şi liceal, Cupa Satelor, ediţia pilot 2015, şi formarea proiectului U14 Elită, realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Comitetul Executiv al AJF Caraş-Severin a stabilit iniţial ca termen de înscriere în competiţiile judeţene pe toate palierele, data de 13 august 2015. Ca o meteahnă mai veche a comodităţii conducătorilor, la data şedinţei s-au înscris în campionatele AJFCS, un număr de 15 echipe, din care doar şase la Liga a IV-a: CSM Şcolar Reşiţa, ACS Nera Bozovici, AS Minerul Anina, ACS Rapid Buchin, CS Moldova Nouă şi Agmonia Zăvoi. Trebuie spus că CS Negrea Reşiţa şi AS Hidrocon Marga au întocmit cerere de afiliere al AJF Caraş-Severin şi, concomitent, au făcut şi cereri de înscriere în campionatul Ligii a IV-a Caraş-Severin. Ca urmare a acestui fapt, Adunarea Generală a AJF Caraş-Severin a dispus un nou termen de înscriere în campionatele judeţene pentru data de 28 august, ora 12.00, pentru echipele de Liga a IV-a şi Liga a V-a, iar pentru cele de copii şi juniori urmează să sestabilească un alt termen, în jurul datei de 6 septembrie.

ajjf

Trebuie spus că acest nou termen a fost gândit ca o nouă şansă dată echipelor care au datorii financiare către AJF Caraş-Severin şi care trebuie să le achite până la data înscrierii în campionat. Acest amendament a fost votat cu 23 de voturi pentru, trei voturi împotrivă şi zece abţineri. Au solicitat afilierea la AJF Caraş-Severin, un număr de opt echipe: CS Negrea Reşiţa, AS Hidrocon Marga, AS Şoimii Oţelu Roşu 2015, AS Progresul Ezeriş, AS Voinţa Vrani, AS Unirea Voislova, AS Recolta Rafnic şi AS Unirea Socol. Formatul campionatului 2015-2016 ar fi trebuit să aibe la start 20 de echipe pe două serii, însă totul va fi „reglat” de cererile de înscriere în campionat. Mai mult, delegaţii prezenţi la şedință au votat un campionat cu o singură serie.

Din punct de vedere declarativ, în campionat şi-au manifestat intenţia să participe un număr de 16 echipe: ACS Nera Bozovici, AS Ad Mediam Mehadia, AS Berzasca, AS Metalul Bocşa, AS Minerul Anina, AS Oraviţa, ACS Rapid Buchin, FC Voinţa Lupac, CSM Şcolar Reşiţa, FCS Bistra Glimboca, CS Muncitorul Reşiţa, CS Moldova Nouă, FC Caransebeş II, la care se adaugă cele două echipe votate pe loc vacant: CS Negrea Reşiţa şi AS Hidrocon Marga.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Ultimul meci pentru CSM Resita
REȘIȚA - Rosso-nerii joacă vineri, de la ora 18, cu Poli 2, în Valea Domanului, ultimul meci din acest sezon, [...] mai multe »
Regal de dans sportiv la Resita
REȘIȚA - Cupa Mystic la dans sportiv are loc sâmbătă și duminică, la Sala Polivalentă din municipiul de pe [...] mai multe »
Turneu greu pentru handbaliste
REȘIȚA - CSU Reșița participă la barajul de promovare în Liga Națională. mai multe »
Resita gazduieste Campionatul National Universitar de futsal
REȘIȚA - Universitatea „Eftimie Murgu” este pregătită pentru participarea la Campionatul Național Universitar [...] mai multe »
CSU Resita, in fata unei mari provocari
REȘIȚA - Handbalistele participă la barajul de promovare în Liga Națională. mai multe »
Final de campionat la minifotbal
REȘIȚA – Echipa CodaVinci este câștigătoarea ediției 2016/2017 a Campionatului Județean de Minifotbal [...] mai multe »
Muncitorul, remiza pe terenul Brasovului
REȘIȚA - Echipa de futsal, Muncitorul Reșița, a reușit să obțină duminică, 21 mai, un rezultat de egalitate, [...] mai multe »
Studentele resitene au dat examen la handbal
REȘIȚA - Echipa Universității „Eftimie Murgu” s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Național Universitar de [...] mai multe »
CSS Resita, pe podium la lupte
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni au concurat la Campionatul Național Școlar. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou