Reactualizat la:

Strainii ne arata ce locuri avem, ce istorie uitam

Strainii ne arata ce locuri avem, ce istorie uitam
Scris de N.C. - BĂILE HERCULANE – Documentarul din seria „Wild Carpathia – De la munte la mare”, realizat de britanicii de la Travel Channel, cel mai important canal TV destinat călătoriilor, a ajuns în weekend și la Băile Herculane, mai ales că orașul-stațiune este inclus în filmul care prezintă cele mai frumoase zone din România.

Rectifica

Echipa care a realizat documentarul, împreună cu gazda evenimentului, ghidul turistic Ilie Rădoi, au dialogat cu participanții la vizionare, majoritatea tineri, despre ceea ce trebuie făcut pentru promovarea turismului din zonă și pentru ca turiștii străini să revină la Băile Herculane, așa cum o făceau în vremurile bune ale stațiunii.

„În această zonă sunt peisaje extraordinare, iar stațiunea trebuie să revină în circuitul turistic internațional, propulsându-se ca locație de relaxare, turism cultural-istoric și de aventură. Dar pentru a redeveni la adevărata sa valoare, clădirile istorice, adevărate bijuterii arhitectonice, trebuie reabilitate, orașul având istorii de neegalat, cea romană și cea austriacă”, le-a spus celor prezenți Charlie Ottley, prezentatorul documentarului și unul din cei mai renumiți jurnaliști din Regatul Unit.

În cele trei părți ale documentarului „Wild Carpathia” telespectatorii din întreaga lume sunt conduși prin cele mai frumoase zone ale României, cu sate tradiționale, mânăstiri, cultură autentică, rezervații naturale și peisaje neschimbate de mii de ani.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Deja se stie. Gugulanii nu vor plati taxe mari
CARANSEBEŞ - Chiar dacă bugetul local nu este unul foarte generos, la Caransebeș impozitele și taxele locale nu vor [...] mai multe »
ANAF-ul incaseaza… de la toti
CARAŞ-SEVERIN - Conducerea instituţiei judeţene consideră că „în primul trimestru ne-am descurcat binişor“. mai multe »
Cat de saraci sunt batranii nostri…
CARAŞ-SEVERIN - Potrivit AJPIS, aproape o treime dintre cetăţenii judeţului trecuţi de vârsta de pensionare [...] mai multe »
Dute-vino cu americanii, dupa CSR, urmează UCMR
REŞIŢA - După experienţa amară cu americanii de la Noble Ventures, reşiţenii ar putea cunoaşte şi faţa bună a [...] mai multe »
Concertul Napoli a fost anulat
REȘIȚA - Celebra vedetă italiană a muzicii anilor '80, Francesco Napoli, și-a anulat concertele în Reșița și [...] mai multe »
Ultimii pasi spre muzeul mineritului
ANINA - Săptămâna trecută au fost depuse la ADR Vest ultimele clarificări în proiectul privind reabilitarea [...] mai multe »
Ecoturismul, deschis cu Cheile Nerei
CARAŞ-SEVERIN - ONG-uri şi instituţii ale statului au semnat un parteneriat pentru declararea zonei ca destinaţie de [...] mai multe »
Explozie la Bocsa
BOCȘA - 9 pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița și SVSU Bocșa au acționat la Bocșa, în [...] mai multe »
Am fost, din nou, capitala speologiei
CARAȘ-SEVERIN - Un curs de tehnici speologice pe verticală, organizat de Școala Română de Speologie a Federației [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou