Reactualizat la:

Strada unde toate casele canta

Strada unde toate casele canta
MACIOVA – Maciova are o stradă unică în România – în fiecare casă există măcar o persoană care cântă la un instrument.

Rectifica

Zilele trecute, împreună cu actualul primar al comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, şi îndrăgitul interpret de muzică populară Ştefan Isac, şi el fost edil al acestei localităţi între 1982-1989, am poposit pe Strada Muzicanţilor din Maciova. Pe drumul dintre Caransebeş şi Maciova, cei doi ne-au povestit câte ceva din istoria comunităţii de romi de aici.

Pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, mai exact prin anul 1680, pe aceste locuri a fost împroprietărit cu pământ un boier pe nume Zoltan Litczek, terenurile aparţinând de domeniul administrativ Maciova. Suprafeţele fiind foarte întinse, era nevoie de mână de lucru, aşa că Litczek a adus aici primii romi, care lucrau cot la cot cu sătenii. Localnicii din Maciova şi-au simţit ameninţate locurile de muncă la boier, aşa că i-au alungat pe romi din locul unde se stabiliseră, în partea de vest a satului, acolo unde azi este Cantonul pădurarului.

Romii şi-au părăsit casele şi colibele şi s-au retras în partea de est, între Peştere şi Maciova, unde un alt boier le-a dat pământ pentru a-şi construi acolo alte case. Colonia Maciova a ajuns, astfel, să fie împărţită în două: partea dreaptă aparţinea de Peştere, iar partea stângă de teritoriul administrativ Maciova. O lungă perioadă, oamenii chiar se duceau la două biserici, cei din dreapta străzii, la cea din Peştere, iar cei din stânga, la biserica din Maciova.

După anul 1825, numărul lor fiind deja foarte mare, unii romi nu şi-au mai găsit de lucru la boier, şi, ca să poată să-şi câştige pâinea, au început să cânte. Şi atunci, ca şi acum, ei au cântat şi cântă după ureche, neavând niciun fel de studii muzicale, niciunul dintre ei, chiar dacă de aici au plecat nume sonore ale folclorului bănăţean, dintre cei mai cunoscuţi fiind Nicu Anghel Ministeru, Bodoiţă, Ciuciulică, Scumpea Stănescu sau Olanii, care, chiar dacă s-au stabilit la Caransebeş, se trag tot de la Maciova.

Revenind mai aproape de prezent, primarul Daniel Boambeş spune că, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, în 2008 numele Coloniei Maciova a fost schimbat în Strada Muzicanţilor, aparţinând, administrativ, de satul Maciova. Prin parteneriatul existent între primăria comunei Constantin Daicoviciu şi cea din Montrevel-en-Bresse (Franţa), aici s-a construit un Cămin cultural, unde muzicanţii pot să facă repetiţii ori să organizeze evenimente, nunţi sau botezuri, ori acţiuni cu caracter social-educativ.

La vară, mai spunea Daniel Boambeş, tot împreună cu francezii, ar vrea să facă aici un parc pentru copii, chiar lângă cămin. În prezent, localnicii de pe Strada Muzicanţilor îşi câştigă existenţa cântând la nunţi, la rugi ori la alte evenimente la care sunt chemaţi. Sunt organizaţi pe formaţii, care, în marea majoritate, sunt compuse din membrii unei familii, aici intrând şi rudele prin alianţă. La fiecare casă există cel puţin doi muzicanţi, iar atunci când trebuie să cânte, se grupează în funcţie de numărul solicitat de cei care i-au „căpărât”, dar şi de instrumente, fiindcă e întotdeauna nevoie de un saxofon, un taragot, un acordeon, pe vremuri din taraf neputând să lipsească bombardonul.

„O întâmplare frumoasă, pe care îmi face mare plăcere să o spun, am trăit-o în Franţa. Într-un turneu pe care l-am făcut la Dijon, în 1975, la o deplasare l-am urcat pe Bodoiţă pe un butoi, într-o piaţă, iar el a început să cânte cu taragotul ridicat spre cer. După ce a terminat de cântat – şi trebuie să adaug că francezii l-au apreciat mult pe Bodoiţă –, unul dintre spectatori l-a întrebat unde a făcut Conservatorul. Fără să stea prea mult pe gânduri, Bodoiţă i-a răspuns: la Maciova!”, ne povesteşte Ştefan Isac. „Am făcut şi o fotografie pe care i-am dat-o mai târziu şi pe spatele ei am scris: sunt mândru că sunt primarul comunei Constantin Daicoviciu, pe teritoriul căreia există Conservatorul de la Maciova”, a mai spus solistul.

Maşina rulează cu băgare de seamă pe drumul prăfos dintre Iaz şi Maciova. „O să-l asfaltăm cât de curând, şi atunci altfel au să stea lucrurile şi aici”, spune Daniel Boambeş. Apoi, continuă: majoritatea copiilor de pe Strada Muzicanţilor învaţă la Şcoala cu clasele I-VIII din Maciova, iar anul acesta administraţia comunei Constantin Daicoviciu va demara construirea unui Centru de zi pentru ei, vizavi de Şcoală, pentru stimularea copiilor de etnie romă în vederea frecventării cursurilor, unde, după ore, vor învăţa, vor mânca şi se vor odihni, plecând acasă seara. În condiţiile în care, în mediul rural, un mare număr de şcoli şi-au închis porţile din cauza lipsei elevilor, Şcoala gimnazială de la Maciova rezistă tocmai datorită numărului mare de copii romi. Există un microbuz care face două curse dimineaţa şi două la prânz, care transportă copiii, începând cu cei de la grădiniţă şi terminând cu cei de clasa a VIII-a.

Edilul mai crede că, în zece ani, numărul romilor de pe Strada Muzicanţilor are să-l depăşească pe cel al localnicilor din Maciova, mai ales că, în ultima vreme, în Colonie se construieşte mai mult decât în oricare alt sat al comunei Constantin Daicoviciu. Sunt bani, fiindcă muzicanţii merg în Occident şi când se întorc după câţiva ani îşi ridică nu doar case, ci şi vile.

De câţiva ani încoace, în jurul datei de 23 august, la Maciova se ţine „Ruga la Ţigani“, unde vin invitaţi din tot Banatul, care cântă pe gratis, pentru că gazdele vor să trăiască ruga aşa cum se cuvine şi nu pun mâna pe instrumente. Bucătăresele care gătesc sunt românce din Maciova, Peştere, Căvăran sau chiar din Caransebeş, gazdele neintrând, în perioada rugii, în bucătărie. Pe vremuri, până la Revoluţie, veneau la rugă miliţieni, ofiţeri de la Armată, judecători.

Muzicanţii sunt oameni paşnici, deschişi şi săritori, în orice problemă ai apela la ei. Există şi un mediator, pastorul de la Biserica baptistă, Marius Apopii, biserica fiind ridicată în anul 2009, cu ajutorul unor donaţii din Finlanda, marea majoritate a locuitorilor Coloniei fiind baptişti.

În capul străzii am coborât din maşină şi am luat-o pe jos. În stânga, pe treptele Centrului Multifuncţional, un prichindel gol-puşcă ne privea lung. L-am fotografiat şi m-am gândit să denumesc poza „Un deţ de… rrom”. În depărtare se auzea un saxofon. Am ajuns la casa lui Vava Nicoliţă, mai exact la casa unde a locuit el, fiindcă acum stă acolo doar Mioara, văduva lui. E o construcţie modernă, cu geamuri termopan. Ne-au întâmpinat nu cu pâine şi cu sare, ori cu vreun ştamplu de răchie, ci aşa cum ştiu ei s-o facă cel mai bine – pe acorduri muzicale. N-au scos un cuvânt până când nu au terminat de cântat suita de brâuri, ardelene şi „de doi”. I-am urmărit cu atenţie. Nici acum nu ştiu ce cuvânt se potriveşte cel mai bine ca să descriu scena la care am asistat. Virtuozitate? Pasiune? Talent înnăscut? Un mod de viaţă? Toate la un loc? Greu de spus… Dar a fost impresionant. Din când în când, un câine îi acompania, scoţând un sunet prelung, tânguitor. Era imediat pus la punct cu o lovitură de picior sau tras la o parte de copiii din jur. Când au văzut mulţimea adunată în faţa casei şi turul de forţă al muzicanţilor, au început să vină şi oameni din vecini. Pe actualul primar îl cunoaşte toată lumea, însă la Ştefan Isac se uitau de două ori până să îl îmbrăţişeze, în cele din urmă. Au trecut şi peste el anii…

Ne-am tras puţin la umbră, şi Romulus Stănescu (Stan), fratele mai mare al lui Ion Stănescu – Bodoiţă, care cântă la saxofon mi-bemol şi care părea a fi liderul Tarafului din Maciova, după cum ei înşişi s-au prezentat, ni i-a arătat pe fiecare în parte: fiul său, Cristi Stănescu, zis Bodoi, cântă la saxofon sopran, Mircea Ciurariu, zis Pa, la orgă şi la saxofon, fratele acestuia, Victoraş Ciurariu, la acordeon, iar Dani Vasi, la saxofon. Romulus Stănescu spune că a-nvăţat să cânte de la ăi bătrâni, de la Ghiţă Ciocârnău, de la Moşul Bodoi, de la Ministeru, moştenite fiind şi instrumentele, saxofonul său având peste 50 de ani. Nu cântă după partituri, ci după ureche, dar au o gamă după care se ghidează, cu denumiri vechi ale notelor, nemţeşti, în care ţei este do, ţeidur e do major, de este nota re, ei este mi, ef este fa, fi este fa diez, ghe este nota sol, ghedur – sol major, as e sol diez, a este la, iar după sistemul lor notei si îi spune mol. A început să cânte la fluier, de la vârsta de zece ani, dar alţii învaţă chiar de la nouă, cum a fost cazul fratelui său, Bodoiţă, care a susţinut spectacole în Suedia şi în Franţa. Bani, mai spune Romulus Stănescu, nu prea ies din meseria de muzicant, dar nici nu s-ar lăsa de ea; cu ea au crescut, asta ştiu să facă. Cristi Stănescu spune că el a început să cânte şi mai devreme, la şase ani şi jumătate, la fluier, iar la zece ani avea deja saxofon. Fluierul dezvoltă digitaţia şi nu solicită plămânii cruzi ai unui copil.

Cum tocmai îmi aprinsesem o ţigară, i-am întrebat dacă, fiind cu toţii suflători, nu-i deranjează cumva fumul. Mi-au răspuns că şi ei „duhănesc”. „Fumatul, oboseala şi petrecerile îi termină pe muzicanţi”, a spus, pe un ton amar, Dani Vasi. Apoi i-am întrebat dacă ei sau altcineva mai au instrumente vechi, la care nu se mai cântă. Voiam să le fotografiez. Mi-au spus că nu, ultimul dintre acestea, un bombardon, fusese vândut nu demult, aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte. Au făcut bani frumoşi de pe urma lor. Acum investesc în instrumente noi. Acordeonul de la pieptul lui Victoraş Ciurariu a costat 7.000 de euro, aproape cât o maşină. Până la urmă, de undeva apare un bărbat cu un trombon care-şi arăta din plin vârsta de peste 100 de ani. E Gheorghe Suter, care cântă la saxofon, iar instrumentul bătrân de un secol şi coclit, pe emblema căruia singurul cuvânt pe care l-am putut desluşi a fost „Timişoara”, a aparţinut lui Ion Chimi, zis Zgău. Spune că, mai demult, nişte nemţi au vrut să i-l cumpere cu 400 de euro, un preţ mic, pentru că e rupt într-un loc, dar el a preferat să-l păstreze.

La un moment-dat apare şi pastorul Marius Apopii. Se scuză că nu poate să stea, fiindcă este aşteptat la o întâlnire cu o delegaţie finlandeză. Apoi, gazda ne cheamă înăuntru, la o cafea, la un pahar cu suc. Până să intrăm, muzicanţii vor să se fotografieze cu cei doi primari, Daniel Boambeş şi Ştefan Isac. În cameră e răcoare, iar mobila – nouă, modernă şi confortabilă. Subiectul discuţiilor a fost, fireşte, muzica. Eu am tăcut, am luat notiţe şi am înregistrat pe reportofon. Dintr-una în alta, s-a ajuns la muzica populară şi la câte sute de cântece s-au pierdut fiindcă nu a avut cine să le pună pe note sau pentru că bătrânii rapsozi nu au avut cui să le transmită mai departe. Ştefan Isac a zâmbit şi a spus că există un cântec, „Izvoraş cu apă rece”, pe care doar el îl cântă, dintre toţi soliştii din România. Şi l-a cântat. Romulus Stănescu a ascultat cu atenţie, apoi şi-a luat saxofonul de pe genunchi, acolo unde îl lăsase să se odihnească cât timp au vorbit, şi l-a rugat să mai cânte o dată. Iar Ştefan Isac a luat-o, molcom, de la capăt. La al doilea vers, muzicantul a dus instrumentul la buze şi l-a acompaniat pe solist de parcă trecuseră împreună prin zeci de spectacole şi sute de repetiţii. Văzând că notez ceva în agendă, Dani Vasi a spus câteva cuvinte care ar ţine loc perfect de încheiere: „Aici a fost uzina muzicii populare, la Maciova”.

Am lăsat în urmă Strada Muzicanţilor, tăcută la plecarea noastră, dar, înainte de a ne îndrepta spre Caransebeş, Ştefan Isac a spus să ne băgăm cinci minute şi la Tata Ginu. N-au fost cinci, au fost zece, şi ar fi fost cincizeci, dar ne grăbeam şi cred că l-am supărat puţin pe bătrân. Ştiam de el, auzisem că e un mare producător de răchie, de răchie bună, premiată şi răspremiată pe la toate concursurile la care a aprticipat cu ea, dar abia atunci l-am cunoscut. L-am înduplecat să ne lase să plecăm doar după ce i-am promis că în toamnă am să revin la Maciova şi am să scriu un reportaj despre cazanul lui. Să mai aibă puţintică răbdare, până cînd se coace pruna.

Pe drumul de înapoiere, în ochi îmi lucea amintirea luminii aurii a răchiei din sticla pe care Tata Ginu mi-a dat-o ca să nu plec de la el cu mâna goală, iar în urechi îmi răsuna glasul puţin răguşit al saxofonului care a însoţit vocea lui Ştefan Isac, când a cântat „Izvoraş cu apă rece”. M-au trezit la realitate cuvintele lui Daniel Boambeş: „V-am zis, când o să asfaltăm drumul ăsta, şi asta va fi curând, astfel au să stea lucrurile şi la Maciova”. Locul care a fost, mereu, uzina muzicii populare…

Gabi Berger



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou