Reactualizat la:

Stradă smart la Cluj, cu stâlpi de iluminat cu wifi şi bănci cu încărcare USB

Stradă smart la Cluj, cu stâlpi de iluminat cu wifi şi bănci cu încărcare USB
O stradă din Cluj-Napoca va deveni prima arteră „smart” din România, cu stâlpi de iluminat cu wifi şi camere video și bănci cu încărcare prin USB a telefoanelor mobile. Modernizarea străzii a fost aprobată luni de CL, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene de 1,3 milioane de euro.

Rectifica

Primarul Emil Boc a declarat, luni, la şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, în care s-a aprobat proiectul de modernizare a străzii Molnar Piuariu, că artera este un model de structură urbană în România care va fi replicat şi în alte părţi ale oraşului.

„S-au aprobat documentaţia şi indicatorii tehnici pentru modernizarea străzii Molnar Piuariu, în vederea atragerii de fonduri europene nerambursabile. Este o premieră naţională, va fi prima stradă smart din România, o stradă inteligentă, cu toate facilităţile şi dotările tehnologice aferente unei astfel de artere. De asemenea, va avea mult spaţiu pietonal, un model de stradă inteligentă şi de realizare a unor structuri urbane din România, pe care îl vom replica şi în alte părţi ale oraşului”, a spus Boc.

Directorul Direcției Evenimente Publice şi Informare Cetăţeni din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Ovidiu Cîmpean, a declarat la rândul său că, până la sfârşitul anului, va fi depusă documentaţia în vederea obţinerii fondurilor europene, lucrările urmând să înceapă în vara anului viitor şi să dureze 9 luni.

„Pe strada Molnar Piuariu din cartierul Mărăşti se prevede amplasarea de bănci cu încărcător USB pentru telefoane mobile, stâlpi de iluminat cu wifi integrat şi camere video, un sistem automat de irigare cu senzori de umiditate pentru arbori, astfel încât acesta să pornească automat atunci când este nevoie. De asemenea, o parte din stradă va fi pietonalizată, vor fi construite staţii de încărcare pentru biciclete şi trotinete electrice, dar şi două staţii de încărcare pentru autoturisme electrice. Vor fi plantaţi copaci şi vor fi construite cişmele cu apă şi piste de biciclete. Valoarea proiectului se ridică la 1,3 milioane de euro, 98% din sumă provenind din fonduri europene. Zona care va fi reamenajată va avea o suprafaţă de circa 4500 mp”, a spus Cîmpean.

Proiectul va fi depus în vederea finanţării prin Programul Operaţional Regional care priveşte reducerea emisiilor de carbon prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Sursa: Mediafax

Taguri: ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Delfini din plus cu penis vanduti intr-un magazin care comercializeaza produse confiscate de ANAF
Șoc pentru clienții unui magazin din Constanța, care vinde și produse confiscate de ANAF. Aceștia aveau opțiunea [...] mai multe »
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, prezent la aniversarea Printului Charles al Marii Britanii
Președintele României, Klaus Iohannis, se află, miercuri, într-o vizită oficială în Marea Britanie. Acesta va [...] mai multe »
Focuri de arma si catuse… lipsa. Politistii au prins doi fugari dar n-au avut cu ce sa-i lege
Scene din filme pe străzile din Craiova, marți seara. Polițiștii au urmărit o mașină care n-a oprit la semnalele [...] mai multe »
Femeie decedata dupa ce a fost lovita cu masina de un preot beat care a fugit de la locul accidentului
O femeie și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după ce un preot, aflat sub influența alcoolului, le-a [...] mai multe »
Untold 2019: 15.000 mii de abonamente vândute în mai puțin de 3 minute
Organizatorii Untold spun că primele 15.000 de abonamente pentru ediția din 2019 a festivalului au fost vândute [...] mai multe »
Peste 1200 de persoane au decedat din 2012 din cauza producerii unor incendii
În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2018 au avut loc peste 40.000 de incendii la locuințe, soldate cu circa 3.400 [...] mai multe »
Se cer 10 milioane de euro pentru preşedinţia Uniunii Europene!
Un anunț publicat astăzi, 14 noiembrie, pe un renumit site de vânzări online face furori pe rețelele de [...] mai multe »
VIDEO | O elevă a fost bătută de două fete pe o stradă din Galați. Persoanele aflate de faţă nu au intervenit.
O elevă de 13 ani a fost trasă de păr, doborâtă la pământ şi lovită de două fete, pe o stradă din oraşul [...] mai multe »
La Fisc se pune de-un conflict
Sindicatele naţionale din Finanţe ameninţă cu blocarea activităţii de colecatere şi administrare a veniturilor la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou