
Dacă în ultimii doi ani reşiţenii au ales să se relaxeze pe litoralul bulgăresc, în vara lui 2010, opţiunea acestora s-
„Majoritatea celor care muncesc în staţiunile de pe litoralul românesc sunt studenţi şi persoane necalificate în domeniu. Vin, îşi iau banii şi pleacă. Probabil pentru că sunt plătiţi foarte prost, serviciile lor lasă de dorit. Un sejur de şapte nopţi pe Riviera Olimpului, în plin sezon cu transport inclus şi cazare la vilă costă 160 de euro de persoană. Dacă ne gândim că în aceeaşi perioadă, preţul pentru şapte nopţi de cazare, fără transport, într-
Alte două destinaţii căutate în această vară de reşiţeni au fost Croaţia şi Muntenegru. Aici, preţul pentru şapte nopţi de cazare, în plin sezon, porneşte de la 300 de euro de persoană şi poate ajunge până la 800 de euro, în funcţie de pachetul turistic ales. La mare căutare au fost şi circuitele culturale, cu o durată de 10-
Litoralul românesc nu a prezentat prea mare interes pentru reşiţeni nici în această vară. În schimb, au fost căutate staţiunile balneare. Cei interesaţi de astfel de oferte au fost în special familiile cu copii, iar locuitorii municipiului au ales cu precădere Băile Felix, Olăneşti, Călimăneşti şi Căciulata.
Roxana Nafiru
Comentariu de la : meme , 29.07.2010 18:21sunteti total pe langa | Raspuns | Semnalare |
Comentariu de la : Anonim , 29.07.2010 09:51NU-I ASA | Raspuns | Semnalare |