6. noiembrie 2009 18:35; Reactualizat la: 6.11.2009 18:35


Bolnavii cronici fac miting

Bolnavii cronici fac miting
REŞIŢA – Situaţia deplorabilă în care a ajuns sistemul public de sănătate dă naştere unei noi serii de proteste.

 (1 comentariu)

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) organizează luni, 9 noiembrie, începând cu ora 10.00, în Parcul Izvor, la intrarea din Bdul Naţiunilor Unite din Capitală, un miting de protest faţă de situaţia gravă din sistemul public de sănătate din România. Decizia a fost luată de Adunarea Generală Extraordinară a Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, iar la miting vor participa pacienţi din toată ţara, din cadrul organizaţiilor membre COPAC, incluzând organizaţiile persoanelor bolnave de cancer, ale celor afectate de HIV/SIDA, a celor transplantaţi, hemofilici, cu diabet, cu boli rare, cu afecţiuni hepatice şi scleroză multiplă, după cum se arată într-un comunicat transmis de Asociaţia Familiilor Anti-HIV „Inocenţă şi Speranţă“ din Reşiţa.

„Situaţia dezastruoasă din sistem şi starea de sănătate a pacienţilor cu afecţiuni cronice stau la baza deciziei noastre. Nu vrem promisiuni de campanie, nu vrem milă! Vrem ca drepturile noastre să nu mai fie puncte pe hârtie! Bolnavii au ajuns să facă schimb de medicamente, îngheaţă în spitale şi ajung să moară din cauza lipsei medicamentelor!“, se mai arată în comunicatul de presă.

Revendicările COPAC, adresate Parlamentului şi celor cu putere de decizie din sistemul public de sănătate, vizează, în primul rând, accesul imediat şi necondiţionat la tratament pentru toţi pacienţii, fără discriminare şi fără restricţii, dar şi alocarea, pentru sănătate, a unui buget de cel puţin 6% din PIB, punerea în practică a sistemului de sănătate centrat pe pacient şi o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte fondurile alocate sănătăţii.

Până în momentul de faţă, au solidarizat cu COPAC şi reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, ai Colegiului Medicilor, ai Colegiului Farmaciştilor, ai Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente, ai Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie din România, ai Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice şi ai Forumului European al Pacienţilor.

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria CAON Ştirile judeţului Caraş-Severin
Cercetatorii afirma: cafeaua te ajuta sa slabesti! Dar nu orice cafea…afla aici care! (P)
Multi dintre noi nici nu concepem sa ne incepem lucrul, inainte de a ne bea cafeaua cea de toate zilele. Cu totii [...] mai multe »
Facea pe avocatul
REŞIŢA - Miercuri dimineaţă, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin – [...] mai multe »
Si au mai trecut patru ani…
REŞIŢA - Cam atât le-a luat unora dintre consilieri să-şi dea seama ce au de făcut. Cine spune asta? Chiar ei... [...] mai multe »
Coada la spirometrii gratuite
REŞIŢA - Aglomeraţie la ambulatoriul de pneumologie al Spitalului Judeţean din Reşiţa, unde aproximativ 30 de [...] mai multe »
Se primesc cererile pentru subventii
REŞIŢA - Din această săptămână se pot depune cererile de plată aferente acestui an, în cadrul „Plăţilor [...] mai multe »
Resita va cumpara mobilier urban
REŞIŢA - Municipalitatea de pe Bârzava se pregăteşte de noi achiziţii pentru acoperirea zonelor cu probleme. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou