10. mai 2010 16:56; Reactualizat la: 10.05.2010 16:56


Au protestat în faţa Prefecturii

Au protestat în faţa Prefecturii
REŞIŢA – Există o vorbă celebră printre tineri şi de altfel mereu actuală: „De la studenţi să nu ceri niciodată bani“…

 (21 comentarii)

…şi asta pentru că nu au. Dar cum în ziua de azi taxele de facultate sunt tot mai mari, la fel şi cele de cămin, tot mai mulţi studenţi renunţă la studii. Astfel, în urma refuzului ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, de a semna protocolul cu federaţia studenţească, începând de ieri, 10 mai 2010, Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) a decis demararea unor acţiuni de protest în toate centrele universitare.

Astfel, în rândul protestatarilor au intrat şi studenţii de la Universitatea „Eftimie Murgu“ din muncipiul nostru care au protestat în faţa Prefecturii Caraş-Severin. Ca şi cum creşterea taxelor nu ar fi fost suficientă, studenţii reşiţeni s-au declarat nemulţumiţi şi de lipsa de comunicare dintre Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Federaţiile Studenţeşti, de micşorarea fondului de burse, reducerea numărului de locuri în tabere şi pierderea dreptului de reprezentativitate a studenţilor în forurile universitare de conducere.

„Vrem comunicare cu M.E.C.T.S.“, „Ne vrem votu-n studenţie nu doar la preşedenţie“ şi „Plecăm din ţară“ au fost mesajele pe care studenţii reşiţeni le-au transmis funcţionarilor publici. „În primul rând vrem să nu se mărească taxa de şcolarizare, taxa de cămin şi vrem să avem şi noi un drept în consiliu“, a mărturisit Nadia Mustaţă, anul I la Marketing. Nemulţumit de creşterea taxelor, este şi Daniel Drăgoi, student în anul III, la Administraţie publică „ dar şi de faptul că vor să scoată taberele studenţeşti, atât cele de vară cât şi cele de iarnă şi cupoanele de transport“.

Ca şi colegii săi, tânărul se declară nemulţumit de mărirea taxei de restanţe aceasta ajungând la suma de 100 de lei pe credit. Ca o propunere pentru rezolvarea tuturor nemulţumirilor, Augustin Jorz, anul II, Marketing, doreşte „să se scadă salariile celor din Parlament, senatorilor iar dacă vor să scadă salariile oamenilor de rând, să micşoreze şi preţurile la utilităţi“.

În urma protestului, o delegaţie a studenţilor reşiţeni a fost primită de prefectul judeţului, Octavian Ţunea, care, după ce i-au fost prezentate motivele nemulţumirilor, a promis studenţilor că va transmite revendicările lor Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, premierului Emil Boc şi Preşedinţiei.

Lavinia Predescu


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria CAON Ştirile judeţului Caraş-Severin
Facea pe avocatul
REŞIŢA - Miercuri dimineaţă, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin – [...] mai multe »
Si au mai trecut patru ani…
REŞIŢA - Cam atât le-a luat unora dintre consilieri să-şi dea seama ce au de făcut. Cine spune asta? Chiar ei... [...] mai multe »
Coada la spirometrii gratuite
REŞIŢA - Aglomeraţie la ambulatoriul de pneumologie al Spitalului Judeţean din Reşiţa, unde aproximativ 30 de [...] mai multe »
Se primesc cererile pentru subventii
REŞIŢA - Din această săptămână se pot depune cererile de plată aferente acestui an, în cadrul „Plăţilor [...] mai multe »
Resita va cumpara mobilier urban
REŞIŢA - Municipalitatea de pe Bârzava se pregăteşte de noi achiziţii pentru acoperirea zonelor cu probleme. mai multe »
Vacantele sa fie… vacante!
REŞIŢA - Asta vor tinerii cărăşeni care în vacanţe nu s-au arătat interesaţi de o angajare temporară. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou