Reactualizat la:

Sterilul de la Moldomin, peste granita

Sterilul de la Moldomin, peste granita
MOLDOVA NOUĂ – Autorităţile sârbe s-au aflat în Clisură pentru a încerca să pună capăt problemei poluării cu praf de steril.

Deşi nu s-au luat decizii concrete iar Dragan Milic, primarul din Veliko Gradişte, a atras din nou atenţia vizavi de situaţia creată de praful de steril în localitatea pe care o conduce, lucrurile par să aibă o direcţie. Astfel, problema prafului a fost discutată la Moldova Nouă, iar la dezbatere a luat parte şi Octavian Ţunea, prefectul judeţului Caraş-Severin, Costinel Ristache, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ion Chisăliţă, primarul din Moldova Nouă, Ilie Chincea, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Iacob Chişărău, directorul Moldomin SA, Claudiu Balot, reprezentantul lichidatorului, dar şi reprezentantul Ministerului Economiei, Robert Medveş, specialist în probleme de mediu.

Edilul din Veliko Gradişte a spus că de fiecare dată când se ridică praful, primăria se umple de oameni nemulţumiţi. Acesta a aflat însă că Moldomin este în plin proces de a fi preluată de o companie elveţiană, care are obligaţia de a face în primul rând demersuri pentru rezolvarea acestei probleme, indiferent de data la care va începe producţia, iar asta se va întâmpla cel mai probabil în următoarele şase luni.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Festivalul de teatru pentru copii „Lumea poveştilor” – o ediţie de povestit
REŞIŢA - În cele opt zile de festival s-au adunat nu mai puţin de 25 de evenimente culturale importante, la care au [...] mai multe »
Amendă de 200 de mii de lei, dată de ITM, anulată în instanţă
CARANSEBEŞ - Avocatul Dan Stan, cel care a câştigat procesul pentru Colegiul Național „C.D. Loga“, susţine că [...] mai multe »
Gugulanii vor un Caransebeş al bicicletelor
CARANSEBEŞ - Transport public mai modern și mai accesibil, mai multe parcări, o „calmare” a traficului rutier, [...] mai multe »
De Rusalii, căpuşele au muşcat cu nesaţ din cărăşeni!
REŞIŢA - Pentru personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență [...] mai multe »
Păstrăv fântânel crescut cu apă din Lacul Iezer
BUCOVA - Iar Horia din Bucova, cel care singur şi-a construit păstrăvăria, ne asigură că numai pe Discovery vedem [...] mai multe »
Boambeş dă startul lucrărilor la alimentarea cu apă
CĂVĂRAN - Primarul comunei Constantin Daicoviciu a semnat ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul [...] mai multe »
Condamnat pentru agresiune sexuală
REŞIŢA - Poliţiştii reşiţeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele [...] mai multe »
Cărăşenii se plâng tot la 112
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii ne-au spus că, în ultimele trei zile, au intervenit în peste 110 incidente, [...] mai multe »
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou