REŞIŢA – În şedinţa de joi a forului decizional, aleşii judeţeni au aprobat şi încetarea mandatului consilierului Nicolae Ştefănescu
Însă, chiar dacă a fost ultima şedinţă, Ştefănescu, consilierul care mereu a dat culoare întâlnirilor forului judeţean prin replicile date sau observaţiile făcute, mereu argumentate, a mai vrut să spună câte ceva. Şi cum pe ordinea de zi era şi proiectul privind validarea mandatului de consilier judeţean pentru Dan Silviu Avram, cel care vine în locul lui Toni Novăcescu, Nicolae Ştefănescu a spus câte ceva „pentru binele lui Avram“, după cum a tot precizat. Mai exact, consilierul judeţean le-a cerut colegilor din CJ să nu valideze mandatul acestuia „pentru că aşa este cel mai bine. Domnul Avram, care mi-e prieten, şi-a pierdut dreptul de a fi consilier din partea PNL, candidând la parlamentare din partea PPDD, şi vreau ca Prefectura să verifice serios legalitatea validării acestui mandat“.
Mai mult, Ştefănescu a dat citire unui document, despre care spunea că este un denunţ către organele legii, semnat Ion Stănescu, prin care erau pârâte pentru diverse fapte mai multe persoane (Costinel Ristache, Ionesie Ghiorghioni, Nicolae Ştefănescu, Cornel Pârvan). „În sală este cel care s-a semnat cu pseudonimul Ion Stănescu şi vreau să se ridice în picioare“, spunea Nicolae Ştefănescu, sugerând voalat, pe parcursul pledoariei, că unul dintre cei trei autori ai denunţului ar fi Dan Avram.
După ce vicepreşedintele Ilie Iova a spus că actele pentru validarea lui Avram sunt în regulă, proiectul a fost votat, Dan Avram fiind cel care îl va înlocui pe Toni Novăcescu, din partea PNL, în Consiliul Judeţean. Întrebat la finalul şedinţei dacă este adevărat ceva din ceea ce a spus Nicolae Ştefănescu, Dan Avram a spus că poate jura oricând că „nicio acuzaţie care i s-a adus direct sau indirect nu este adevărată“.