CARAŞ-SEVERIN – Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a susţinut o conferinţă de presă la Reşiţa, în cadrul căreia a vorbit despre noua organizare a filialei cărăşene. Alături i-au fost deputaţii Luminiţa Jivan şi Eugen Nicolicea.
Principalul subiect al conferinţei a vizat noile schimbări din PSD Caraş-Severin, Ştefănescu spunând oficial că Luminiţa Jivan este noul preşedinte al organizaţiei. Preşedintele executiv este primarul Oraviţei, Dumitru Ursu, iar secretarul general este senatorul Ionuţ Chisăliţă.
„A fost nevoie de o schimbare. Nu vor mai fi oameni din interior lăsaţi în afara mesei şi promovaţi unii din exterior. În PSD am avut o persoană care s-a crezut proprietar de oameni şi judeţ. Vreau ca atmosfera să fie una de familie. Nimeni nu trebuie să creadă că cineva îi aparţine, dacă se va întâmpla altfel, vom lua măsuri. Am văzut azi că primarii din Caraş-Severin au încredere în Luminiţa Jivan. Azi am rezolvat unele probleme şi am dat ultimatumuri unora. Noi nu vrem trădători în partid“, a spus Codrin Ştefănescu.
Cât despre alegerile europarlamentare din acest an, secretarul general al PSD a spus că este optimist în privinţa rezultatelor ce vor fi obţinute de PSD în Caraş-Severin, aşteptând ca organizaţia condusă de Luminiţa Jivan şi Dumitru Ursu să se claseze în top 10. Dacă secretarul general a menţionat că în PSD nu mai este loc pentru trădători, conferinţa a fost încheiată în aceeaşi notă de către Eugen Nicolicea care a spus că: „PSD nu a fost înfrânt niciodată de alţii, ci s-a înfrânt singur“.