ADVERTORIAL – Candidatul PPU-sl la preşedinţia Consiliului Judeţean, Nicolae Ştefănescu, a vorbit despre lucruri întunecate din trecutul judeţului dar şi despre ceea ce îşi doreşte pentru viitorul Caraş-Severinului.
JCS: Omul cheie al social-democraţilor, Nicolae Ştefănescu, a părăsit PSD în plin an electoral. De ce?
N.Ş.: Am fost şi sunt în continuare un susținător al aplicării în Caraş-Severin a unei politici social-liberale. Cei care se fac vinovaţi pentru faptul că nu mai există o politică social-liberală ca a noastră, a Partidului Puterii Umaniste, îi putem nominaliza. Ne-ar putea da un răspuns cuprinzător Victor Ponta şi echipa sa pentru graba cu care a părăsit trainica cucerire a alegerilor parlamentare USL, a dlui Crin Antonescu şi lipsa de fermitate a domnului Ponta faţă de colegii săi din PSD.
JCS: Vă regăsiţi în Partidul Puterii Umaniste? Aveţi o echipă puternică alături?
N.Ş.: În Partidul Puterii Umaniste mă regăsesc întru-totul, pentru că să nu uităm că Partidul Puterii Umaniste se cheamă şi Social-Liberal, ceea ce noi odată am construit şi vom construi în continuare. Ce înseamnă de fapt şi în esență social-liberalismul? Înseamnă, pe de o parte promovarea de valori şi pe de cealaltă parte împărțirea acestor valori la cât mai mulţi oameni cu probleme. Am cea mai curată şi cea mai puternică echipă pe care cei apropiați mie au reușit să o creeze.
JCS: Ani de zile aţi fost consilier judeţean. De ce suferă Caraş-Severinul la ora actuală? Un diagnostic şi cauzele bolilor acestui judeţ.
N.Ş.: Suferă de multe acest judeţ. Dacă priviți cu atenție, la fiecare derapaj din economia județului Caraş-Severin, personal am avut cele mai curajoase atitudini. În anul 1992 am încercat şi am reușit în parte să salvez UCMR-ul după discuții îndelungate cu Victor Ciorbea. În anul 1994, când am realizat devalizarea județului Caraş-Severin pe toate planurile, am reușit să-l conving pe ministrul de la acea vreme, Nicolae Văcăroiu, ca urmare a unui material extrem de corectş si concret, să vină în Reşiţa. În 12 Decembrie 1994 am fost prezent în Guvernul României, unde am prezentat în detaliu situația UCMR-ului şi de ce oamenii făceau grevă de 12 zile. Nu m-am ferit să spun că şi oameni din Guvernul Văcăroiu erau implicați în acte de devalizare a UCM Reşiţa. Vă rog să rețineți că în declarațiile mele am făcut trimitere la societatea comercială SOCET, societate care era aspiratorul de plus valoare din Caraş-Severin, transferat în București şi folosită după propriile lor voințe. În acea perioadă au creat în bănci depozite imense cu dobânzi de 130-140% şi banii care aparțineau Reșiței şi trebuiau dați oamenilor din Reşiţa sub formă de salarii, stăteau în bănci, iar ai noștri cărășeni stăteau în stradă. Am avut tăria să-i spun domnului prim-ministru că dacă nu vine la Reşiţa, va veni Reşiţa la dumnealui şi nu va fi bine. La ora actuală, Caraş-Severinul suferă ca urmare a dărâmării totale, având motive atât obiective cât şi subiective. Motivul obiectiv este acela că județul nostru a avut o industrie relativ îngustă: industria constructoare de mașini, siderurgie si minerit, fără a avea o paletă mai largă de preocupări ( prestări servicii, producție de bunuri de larg consum). Îmi aduc aminte momentul în care Petre Roman a categorisit economia României şi în special a județului nostru „un morman de fiare vechi“. Omul acesta a reușit, prin politica pe care a dus-o, să transforme într-adevăr județul Caraş-Severin într-un monument de fiare vechi. Pentru cei interesați: tot ce s-a privatizat, „s-a privatizat“ cu interese obscure şi cu încălcări flagrante ale legislației în vigoare. Mai bine spus, aproape tot ce exista industrie în Caraş-Severin reprezenta elemente de siguranță națională şi nu putea fi privatizate decât cu aprobarea CSAT-ului, ceea ce se pare că „s-a uitat“. La ora actuală, cărăşenii vor să aibă din nou valorile pe care le-au avut, dacă nu in totalitate, cel puțin în parte. Este tare dificil să regăsim aceste valori având în vedere modul în care au fost distruse.
JCS: Cu toate astea, candidaţi la preşedinţia Consiliului Judeţean. Care e câştigul, care e pierderea acestei lupte?
N.Ş.: Nu mă gândesc la câștigul sau la pierderea mea. Ma gândesc la ce pot să fac cu echipa mea pentru a repune judeţul în mişcare, spre satisfacția cărășenilor şi a României, așa cum s-a întâmplat în trecutul îndepărtat. Vreau ca oamenii de aici să se simtă stăpâni la ei acasă şi nu slugi pe pământurile şi în societățile comerciale aparținând celor care nu au în zonă decât interesul profitului.
JCS: Ce vă spun oamenii când vă întâlniţi cu ei prin judeţ?
N.Ş.: Spre surprinderea mea totală, mă îndeamnă la modul imperativ să preiau conducerea acestui județ, văzând în mine nu un salvator, ci un om cinstit şi corect care s-a dedicat şi se va dedica, alături de echipa sa, repunerii județului Caraş-Severin acolo unde îi este locul în România.
JCS: Vreau să îmi spuneţi trei lucruri pe care Nicolae Ştefănescu le va realiza în primele 6 luni de mandat în fruntea CJ.
N.Ş.: Voi lupta până la epuizare cu corupția şi sper să am rezultate extrem de favorabile în generarea de venituri care vor lua calea investițiilor, salariilor şi pensiilor pe care oamenii le merită. Îmi doresc să văd cum cărăşenii vin acasă de pe meleaguri străine şi voi face tot ce pot să fim o atracţie importantă, prin infrastructură, pentru turişti.
JCS: Pe ce scor mizaţi la alegeri şi cum vedeţi componenţa CJ după 5 iunie?
N.Ş.: Așa cum stau lucrurile la ora actuală în județul Caraş-Severin, cu siguranță suntem partidul care va fi în centrul atenției concitadinilor noștri şi cu ponderea cea mai mare în luarea deciziilor în cadrul Consiliului Județean.
JCS: Încotro Caraş-Severinul cu Nicolae Ştefănescu în fruntea CJ?
Nicolae Ştefănescu: Acolo unde îl doresc toți locuitorii județului nostru, fie că sunt aici, fie că sunt în afară. Eu vreau să îndrept în direcţia demnităţii locuitorilor județului Caraş-Severin. Pentru că județul nostru este reprezentat de oameni foarte demni, pe care ultimii 25 de ani nu au reușit să-i îngenuncheze. Dacă veți vedea candidații noștri, o să observaţi o îmbinare foarte reușită între tinerețea de neoprit şi experiența acumulată. Așa se explică şi candidatura la primăria municipiului Reşiţa a unei doamne de excepție, Anca Almajan.