REŞIŢA – Prefectul a dat dreptate consilierului judeţean într-o intervenţie adresată şefului Poliţiei cărăşene.
În cadrul şedinţei lunare a Colegiului prefectural, Inspectoratul judeţean de Poliţie a prezentat o informare legată de asigurarea fluenţei şi traficului rutier pe drumurile publice. Potrivit acestei informări făcute de către şeful inspectoratului, comisarul şef Viorel Avram (foto), cauzele generatoare de accidente în primele nouă luni ale acestui an sunt, în funcţie de numărul acestora, nerespectarea regimului legal de viteză (69 de evenimente, în creştere), indisciplina pietonală, neacordarea de prioritate (25 de accidente), precum şi depăşirile neregulamentare (19 evenimente).
„Cel mai mare număr de accidente se înregistrează pe reţeaua de drumuri naţionale, 124 în acest an faţă de 97 anul trecut, crescând şi gravitatea consecinţelor – 19 răniţi grav, dar niciun decedat. Numărul total al accidentelor cu victime este în creştere semnificativă, dar scade cel al persoanelor decedate“, a explicat şeful IPJ Caraş-Severin. Legat de măsurile implementate pentru scăderea riscului rutier, prefectul judeţului, Nicolae Miu Ciobanu, s-a arătat nemulţumit de amplasarea radarelor.
„Viteza, e adevărat, e principala cauză. Din punctul meu de vedere, ca fost poliţist, consider că şi modul în care organizaţi această activitate (amplasare radar – n.r.) nu este menită să ducă la prevenirea evenimentelor rutiere. Vă dau un exemplu – cazurile frecvente pe care le întâlnim cei care facem naveta la Caransebeş. Aproape zilnic, dimineaţa, puneţi radarul în localitatea Brebu şi sunt curios câte accidente de circulaţie s-au produs acolo sau la cel pe care-l puneţi în pantă la Soceni. Cred că scopul, cum spunea şi un consilier judeţean (Nicolae Ştefănescu – n.r.), este acela de a vâna şi de a face acele identificări de încălcări ale legii şi nicidecum de a preveni, pe sectoarele unde se impune, evenimentele rutiere. Nu trebuie să ne bucure sau să ne întristeze că am crescut la contravenţii, ci când tindem la accidentele mortale şi grave către zero, nu să atingem nişte targete la sancţiuni. Ştiu, pentru că am lucrat în sistem, că sunt anumite categorii de şefi care evaluau activitatea din acest punct de vedere şi cred că nu este corect“, a declarat prefectul Ciobanu.