Reactualizat la:

Statul se împrumută de la populaţie

Statul se împrumută de la populaţie
Românii pot subscrie începând de joi, 2 mai, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5%, respectiv 5%, veniturile aferente fiind neimpozabile, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.

Rectifica

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 2 – 31 mai 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului, în perioada 2 – 30 mai 2019, prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 2 – 29 mai 2019, din mediul rural.
„Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere”, se precizează în comunicatul MFP.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
„Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie de interesul manifestat de investitori”, anunţă MFP.

În primele patru luni ale anului 2019, peste 26.000 de români au investit în titluri de stat peste 1,4 miliarde de lei. Cele mai multe subscrieri au fost făcute în Bucureşti, Prahova, Cluj şi Argeş.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
România, locul I în topul scumpirilor din UE
România a avut, și în luna aprilie, cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, rata [...] mai multe »
Răspuns viral al polițiștilor la întrebarea: De ce am primit amendă dacă am claxonat o fată
Pe pagina de Facebook a Ministerului de Afaceri de Interne sunt trimise zeci de întrebări, iar răspunsurile sunt pe [...] mai multe »
Companiile de ride-sharing își susțin financiar și juridic șoferii care vor avea dificultăți
Companiile de ride-sharing și-au declarat disponibilitatea de a susține financiar și juridic șoferii care vor avea [...] mai multe »
Uber și Taxify, afectate de ”ordonanța taximetriștilor”. Activitatea lor ar putea fi blocată
Activitatea celor două mari companii de ride-sharing ar putea fi blocată începând de joi, 16 mai, din cauza [...] mai multe »
„Armin Untold”, un show special pregătit de artistul olandez pentru publicul din Cluj
CLUJ-NAPOCA. Artistul olandez Armin Van Buuren a pregătit un show unic, exclusiv la nivel mondial, pentru publicul care [...] mai multe »
Legea privind amplasarea radarelor în locuri vizibile pe drumurile publice, adoptată de Parlament
BUCUREȘTI. Camera Deputatilor a adoptat decizional, marți, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri [...] mai multe »
Proces la Iași după ce pacientul unui spital a fost pus să cumpere două unguente
IAȘI. Un pacient al Spitalului Sf. Spiridon din Iași a dat în judecată unitatea sanitară, după ce a fost pus să [...] mai multe »
Președintele României și PNL și-au dat mâna pentru Referendumul pe Justiție (P)
ADVERTORIAL. Klaus Iohannis: “Pe 26 mai, mergem la vot să arătăm lumii că suntem un neam de oameni cinstiți, nu [...] mai multe »
No comment! Campania electorală a PSD-ului în faza de manea cântată de Nicolae Guță
Partidele politice apelează la metotede de tot felul pentru a ajunge la publicul țintă, motiv pentru care, mai mult [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou