Reactualizat la:

Statul garantează „Prima casă“

Statul garantează „Prima casă“
REŞIŢA – În judeţul Caraş-Severin există mii de cereri depuse de tineri pentru acordarea de locuinţe.

 (1 comentariu)

Cum ritmul de construire a locuinţelor noi în Caraş-Severin şi nu numai este mai mult decât lent, Guvernul a aprobat, prin Memorandum, Programul  „Prima casă“, destinat sprijinirii persoanelor care doresc să cumpere pentru prima dată o locuinţă.

Programul va deveni operaţional în termen de 60 de zile şi se va adresa tuturor persoanelor care nu au beneficiat până acum de credit ipotecar, fără a se impune o restricţie de vârstă. Valoarea maximă pentru care statul va garanta este de 60.000 de euro preţul mediu achiziţionării unei case, în condiţiile unor costuri mai reduse ale creditării.

Statul va garanta 80% din valoarea unui credit, care prin efect multiplicator va ajunge la un miliard de euro, şi pe care îl va contracta în acest scop Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Acestui Fond îi va fi extins obiectul de activitate, astfel încât să poată garanta inclusiv creditele ipotecare pe care băncile le acordă populaţiei.

Anca Preda
anca.preda@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou