Reactualizat la:

Stancilor de pe Clisura le place in drumul mare

Stancilor de pe Clisura le place in drumul mare
Scris de Flavius Rotariu - CARAȘ-SEVERIN – Epopeea căderilor de stânci pe Drumul Naţional 57 mai are câteva episoade până la final.

Rectifica

În vara anului trecut, pentru o bună bucată de vreme, circulaţia pe DN57 a fost închisă sau s-a desfăşurat cu dificultate între Orşova şi Moldova Nouă. „Asta a fost oarecum o primă situaţie pe care am încercat s-o soluţionăm în mod definitiv, deodată cu problema în ansamblu – căderea de pietre de pe versant. Din păcate, situaţia a rămas blocată din cauză că reprezenta un risc pentru închiderea liniei de curent care trece prin zonă. Am deblocat ce s-a putut debloca, fără a interveni decisiv pe această linie. Din păcate, s-a creat un nou eveniment, similar, de o mai mare amploare (în data de 18 ianuarie a.c., când a căzut o porţiune mai mare de stâncă – n.r.). Vom elibera accesul, urmând să vedem cum se prezintă după ce curăţăm zona, ca să identificăm cel mai bun moment pentru a interveni“, a precizat subprefectul judeţului, Sebastian Purec.

Din păcate, frigul din aceste zile face ca roca să fie friabilă şi riscul ca aceasta să se spargă într-un moment şi un loc nefericit nu permite intervenţii majore. „Cât despre stabilizarea versantului, cel mai probabil va trebui să facem un studiu. În legătură cu acest lucru şi cu finanţarea proiectului, va trebui să iniţiem o a opta Hotărâre de Guvern, la care să ataşăm un plan al specialiştilor care să rezolve definitiv problema“, a adăugat reprezentantul Guvernului în teritoriu. Ce ţi-e şi cu stâncile astea…



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Batalia telefoanelor din Consiliul Judetean
CARAȘ-SEVERIN - Încă de la preluarea mandatelor, liberalii din forul judeţean au precizat că nu vor lua telefoanele [...] mai multe »
Adolescent ucis de tentatia volanului
MEHADICA - O persoană a fost grav rănită, iar un tânăr de 15 ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier [...] mai multe »
Nereguli la alocatia de plasament
CARAŞ-SEVERIN - Campania privind „Controlul privind stabilirea și acordarea alocației de plasament”, [...] mai multe »
Au uitat sa plece acasa
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii din cadrul Biroul Judeţean pentru Imigrări au desfăşurat, în ultima decadă a lunii [...] mai multe »
SEVI, destin sub semnul lui 7
SOFIA - Trupa de rock din Bulgaria își salută prietenii din Caraș-Severin prin noul videoclip. mai multe »
Bataie ca-n filme la Borlova
BORLOVA - Vineri seara, în satul de la poalele Muntelui Mic s-au împărțit pumni în stânga și dreapta, după un [...] mai multe »
Steaua din pumnii campionului
DEZEȘTI - „În box, nimic nu e mai efemer ca... vedeta”, spunea marele campion Gheorghe Fiat. Un prizonier al [...] mai multe »
Casute pentru Targul de Craciun
REŞIŢA - Mai multe voci au susţinut că nu văd rostul deciziei de a se schimba căsuţele vechi de lemn din centrul [...] mai multe »
Borcean scoate castanele din foc pentru Hidroconstructia si AquaCaras
CARANSEBEȘ - Foarte mulți caransebeșeni semnalează pe rețelele de socializare modul dezastruos în care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou