CARAȘ-SEVERIN – Conform datelor de la Institutul Național de Statistică, în luna mai a acestui an, un salariat cărășean ducea acasă la sfârșitul lunii 1877 lei net. Adică cu 21 la sută mai mult față de mai 2016.
Față însă de salariul mediu net la nivel național, de 2360 lei net, un cărășean câștiga în mai 2017 doar 79 la sută din această sumă. Așa cum spuneam, cel mai puțin din cele patru județe ale zonei de vest, unde județul Timiș, singurul care depășește pragul mediu la nivel național, oferă un salariu mediu de 2440 lei, cel mai mare din regiune. Și în Arad se cîștigă în medie peste pragul de 2000 de lei, mai exact 2118 lei, în timp ce în Hunedoara un salariat obține în medie 1935 lei.
Conform INS, cel mai mult se câștigă, așa cum era de așteptat, în București. 3.039 de lei, cu 29% mai mult decât media națională, Cluj 2.684 de lei, Sibiu 2.524 lei, Ilfov 2.505 lei sau Argeș 2.486 lei. Chiar și așa, nu în Caraș-Severin sunt cele mai mici salarii nete din România, ci în Teleorman, unde un angajat câștigă 1.720 de lei net, la aproape jumătate faţă de bucureşteni şi cu 27% sub media naţională.
Potrivit specialiștilor, salariile mici ale cărășenilor au și o explicație: județul este slab dezvoltat din punct de vedere economic, cu puţini angajaţi dintre care cei mai mulţi lucrează la stat sau pe salariul minim.