Reactualizat la:

Sprijin pentru dezvoltarea fermelor de familie

Sprijin pentru dezvoltarea fermelor de familie
REŞIŢA – Proiectele pentru fermele de familie se pot depune începând de săptămâna viitoare.

Rectifica

O sesiune de depunere de proiecte pentru fermele de familie pe Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, va fi deschisă în perioada 25 iunie – 31 iulie, a anunţat Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Măsura dă o şansă micilor ferme de familie să crească şi să producă mai mult pentru piaţă, asigurând astfel un venit din ce în ce mai mare celor care trăiesc din agricultură.

În cadrul acestei sesiuni, pentru care sunt alocate 50 de milioane euro, vor fi finanţate aproximativ 1.000 de ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 de euro, din care până la 50.000 de euro sprijin nerambursabil prin PNDR. Fondurile disponibile pentru această sesiune se acordă distinct: 16 milioane de euro pentru sectorul vegetal, 24 milioane de euro pentru sectorul zootehnic şi 10 milioane de euro pentru beneficiarii Măsurii 141 – „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” care au semnat decizia de finanţare.

În această sesiune pot depune proiecte deținătorii de ferme de familie, persoane fizice sau juridice, a căror exploatație are o dimensiune economică între 2 şi 50 UDE, și care este înregistrată în Registrul unic de identificare/Registrul agricol. Cei interesaţi pot să-şi depună proiectele începând de marţi, 25 iunie, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit

Caraş-Severin, între orele 9 şi 14. Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent acestei măsuri.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou