Reactualizat la:

Sportul în aer liber, în stand-by

Sportul în aer liber, în stand-by
REŞIŢA – Chiar dacă mai e puţin până la începerea şcolii, terenurile de sport din curţile acestora lasă de dorit.

 (1 comentariu)

Rectifica

Spuneam cu o săptămână în urmă într-un articol că „Poate că sportul nu mai este pe lista priorităţilor nimănui. Dar asta nu scuză performanţele sportivilor din prezent. Cu toate acestea, la nivelul judeţului Caraş-Severin, sportul de performanţă supravieţuieşte. Depinde de ramura de sport şi nu în ultimul rând de finanţare sau de bazele sportive de care dispune“.

Dar am putea dezvolta ideea că, de cele mai multe ori, primii paşi în sport copilul îi face încă din clasele primare, în cadrul orelor de educaţie fizică şi sport. Din păcate, acest lucru se pare că nu este posibil. Conform programei, în primul semestru al anului şcolar ar fi indicat ca elevii să îşi desfăşoare activităţile sportive pe terenurile de sport din curtea şcolii. Însă, acest lucru este destul de dificil la majoritatea şcolilor reşiţene. Starea acestora este una deplorabilă, existând riscul ca un copil să se lovească în cazul unei căzături. „Este păcat că nu putem face orele de sport în curtea şcolii, mai ales că timpul ar permite acest lucru. Ori în prezent din cauza stării terenului aceste ore le facem în sala de sport“, spunea Sorina Corcoaţă, profesor de educaţie fizică şi sport.

Şi Cristiana Schmaler are aceeaşi părere: „Este normal să ne dorim un spaţiu adecvat desfăşurării în bune condiţii a orelor de sport, dar cu bani proprii este mai greu“.

De reabilitarea terenurilor în mod normal ar trebui să se ocupe Primăria Reşiţa, care însă din lipsă de fonduri nu poate face aceste reparaţii: „Chiar dacă ne dorim foarte mult să avem la toate şcolile un teren de sport de calitate, acest lucru nu este în momentul de faţă posibil. Suntem o primărie săracă, dar cu siguranţă în momentul în care vom avea bani, acest lucru va fi făcut la toate şcolile Reşiţei“, spunea primarul Mihai Stepanescu.

Camelia Giuca
camelia.giuca@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Cristi Bobar nu pleacă de la CSM Reșița! Rămâne pentru a redresa situația!
REȘIȚA - În ultima perioadă s-a tot discutat în presa centrală faptul că actualul președinte al CSM Reșița ar [...] mai multe »
Dorinel Munteanu, debut cu înfrângere pe banca Reșiței
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut în deplasarea de la Csikszereda Mirecurea Ciuc, scor 0-1. Formația din Valea [...] mai multe »
Handbaliștii rosso-neri, înfrângere și cu CSM București
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Reșița au pierdut, scor 21-25, partida de acasă cu CSM București. mai multe »
Powerlifterii cărășeni, medaliați la Campionatul Național
CARAȘ-SEVERIN - La Băile Felix a avut loc zilele trecute Campionatul Național Împins din Culcat, de unde sportivii [...] mai multe »
Golden Kids Bocșa, comportare foarte bună la Festivalului Inter-Regio
CARAȘ-SEVERIN - În perioada 08-10 noiembrie, în oraşul Băile Herculane, a avut loc cea de-a III-a ediţie a [...] mai multe »
Bobar nu comentează o posibilă plecare la FCSB
REȘIȚA - După venirea lui Dorinel Munteanu la CSM Reșița, o altă știre apărută în presa sportivă din România [...] mai multe »
CSU Reșița, înfrângere la limită cu CSU Oradea
REȘIȚA - CSU Reșița a pierdut la limită partida de pe teren propriu cu CSU Oradea, scor 19-20. După acest joc, [...] mai multe »
Juniorii 2 de la CSM, victorie la zece goluri cu Timișoara
REȘIȚA - Juniorii 2 de la CSM Reșița au învins cu 40-30 (20-14) echipa LPS Banatul Timișoara, într-un meci [...] mai multe »
Patru medalii pentru luptători la Cupa României
REȘIȚA - Luptătorii pregătiți de Adrian Dacica și Florin Dință s-au evidențiat, din nou, la Cupa României la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou