Reactualizat la:

Sportivii de la „Vuia“, medaliaţi

Sportivii de la „Vuia“, medaliaţi
REŞIŢA – Fie handbal, fotbal, sau şah, elevii liceului reşiţean au dovedit că se poate urca pe podium.

Rectifica

Nu sunt doar elevi ai unui liceu teoretic. Sunt şi sportivi care pe lângă teze, lucrări sau alte examene au dovedit tuturor că se poate face şi performanţă. Sunt sportivii Liceului „Traian Vuia“ din Reşiţa, care în cadrul competiţiilor ONSŞ sau în Campionatul Naţional al juniorilor au urcat pe podium.

Echipa de juniori I, echipă antrenată de prof. Lucia Moruţ, care a câştigat faza zonală, a câştigat şi Turneul Semifinal, iar la turneul Final, handbaliştii liceului au urcat pe treapta a II a podiumului naţional. Alexandru Fercea şi Alexandru Vulpe au fost desemnaţi cel mai bun portar, respectiv cel mai bun jucător.

La Juniori III elevii antrenoarei Eva Todoruţ au obţinut un loc II la faza zonală şi un loc III la Turneul Semifinal. În competiţia ONSŞ, la Handbal, Liceu – fete, sportivele liceului, antrenate de Bogdan Samson, Carmen Dumitru şi Robert Csunderlik au ajuns până la faza zonală, clasându-se pe locul al III-lea. Fotbalul, ciclul gimnazial, a ajuns şi de această dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, elevii antrenorului Bogdan Samson şi Silviu Izvernar câştigând locul I la ONSŞ faza naţională.

La şah, Cristina Păduraru a ocupat locul I la faza locală şi locul II la faza judeţeană iar Oana Ţapoc s-a clasat a III-a, atât la faza locală cât şi la faza judeţeană. Cele două sportive au fost coordonate de prof. Bogdan Samson.

Camelia Giuca
camelia.giuca@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Mișa Rohozneanu pleacă de la CSM Reșița
REȘIȚA - Pentru cel mai iubit jucător al echipei CSM Reșița, meciul cu CSM Focșani a fost ultimul în tricoul [...] mai multe »
Cu viitorul antrenor în tribună, handbaliștii reșițeni au reușit prima victorie din Liga Zimbrilor
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat joi, 18 octombrie, cu scorul de 25-24, partida de pe teren propriu cu CSM Focșani, [...] mai multe »
Derby în Liga a IV-a! Ezerișul primește vizita Lupacului!
CARAȘ-SEVERIN - Partida dintre Progresul Ezeriș și Voința Lupac va avea loc duminică, 20 octombrie, de la ora [...] mai multe »
Concurs de selecție la Băile Herculane
BĂILE HERCULANE - Cupa „Piticii atomici” la lupte a avut loc zilele trecute, la Băile Herculane, iar scopul [...] mai multe »
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou