Reactualizat la:

Spitalul gugulanilor va avea lifturi de 150.000 de lei

Spitalul gugulanilor va avea lifturi de 150.000 de lei
CARANSEBEŞ – Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș va începe înlocuirea lifturilor vechi de zeci de ani cu unele noi.

Municipalitatea a alocat deja 150.000 de lei din bugetul local în acest sens, urmând ca procedura de achiziție publică să se deruleze în perioada următoare.

Spitalul nu a mai avut renovate lifturile de foarte mulți ani iar noi, ca municipalitate, susținem o renovare și în acest domeniu. Asta, pe lângă alte reabilitări de spații, pe lângă proiectul european prin care achiziționăm aparatură medicală de înaltă performanță dar și celelalte alocări de sume vizavi de ieșirea dintr-un impas financiar în anumite momente ale funcționării spitalului”, a precizat edilul-șef. Potrivit lui Marcel Vela, administrația locală încearcă să coopteze în susținerea financiară a Spitalului Municipal de Urgență și alte autorități locale din zona Caransebeș.

„Din cei 15.000 de pacienți anual, doar 5.000 sunt din Caransebeș, restul vin la spital în situații de urgență, delicate, din întreaga zonă. Cred că este corect ca autoritățile din aceste comune să vină lângă noi și din punct de vedere financiar, astfel încât să facem din acest spital o unitate de elită a sistemului sanitar”, a concluzionat primarul Caransebeșului.

Lidia Almăjanu

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou