Reactualizat la:

Spitalul din Caransebes si-a schimbat managerul

Spitalul din Caransebes si-a schimbat managerul
CARANSEBEŞ – Inginerul Adrian Romanescu s-a reîntors la conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș.

 (3 comentarii)

Fost manager al unității sanitare între 2006 și 2009, Adrian Romanescu a fost numit de către primarul Marcel Vela manager interimar pentru următoarele trei luni, după ce mandatul fostului manager, Horea Radu, a încetat.

„Având în vedere faptul că în 25 decembrie a expirat mandatul de manager al domnului doctor Radu Horea, am luat decizia de a-l numi pe o perioadă de 3 luni, ca manager interimar, pe Adrian Romanescu. Acesta a mai fost managerul spitalului din Caransebeș, are cursul de manager medical urmat la Ministerul Sănătății, dar și o expertiză foarte vastă în special în domeniul tehnic și am considerat că este cea mai bună opțiune în acest moment, mai ales că în această perioadă am organizat o licitație în vederea implementării proiectului prin care achiziționăm la spital tehnică medicală de ultimă oră. Astfel, structura de conducere este împrospătată pentru a implementa proiectul cu finanțare europeană dar și noua lege a sănătății”, a precizat primarul Caransebeșului.

Fostul manager, Horea Radu, a preluat, tot cu data de 25 decembrie, funcția de director medical, și se va ocupa pe mai departe de chirurgia laparoscopică la Spitalul Municipal de Urgență.

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Poliția Reșița, reabilitată termic pe bani europeni
REȘIȚA - „Clădirea în care funcționează Poliția Municipiului Reșița va fi reabilitată termic cu bani [...] mai multe »
Unora nu le ajunge doar alcoolul la volan
CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de [...] mai multe »
Borcean e aproape sigur: Vela nu va candida la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Actualul edil spune însă că o dispută cu fostul edil ar fi singura bătălie adevărată pentru [...] mai multe »
În sfârşit, Reşiţa îşi oferă gratis bicicletele
REŞIŢA - Este vorba despre cele 60 de biciclete cu GPS cumpărate de municipalitate printr-un proiect derulat cu un [...] mai multe »
Măureniul va avea şi asfalt, şi canalizare
MĂURENI - Uşor-uşor, încet-încet, comuna Măureni va avea şi asfalt, şi canalizare, ne spune cu încântare [...] mai multe »
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou