Reactualizat la:

Spital în moarte clinică?

Spital în moarte clinică?
MOLDOVA NOUĂ – Apă la subsol, plouă în spital, lifturi neautorizate şi lista poate continua la Moldova Nouă.

Rectifica

Într-o ţară în care se vrea a fi europeană, în care şefii de judeţe se bat cu cărămida în piept strigând în gura mare câte fac ei pentru bunul mers al lucrurilor, în care există doar oameni bogaţi (mai bine zis îmbogăţiţi) şi oameni săraci… adevăratele drame ale omului de rând se văd din tramvaiul care întârzie mereu, de pe drumurile pline de gopi şi de pe patul de spital, spital care stă să cadă.

Niciodată omul de rând nu a cerut mai mult decât a ştiut că merită, a cerut respect şi un trai decent şi poate atunci nu mai era nevoie de circuri ieftine care să distragă atenţia de la adevăratele probleme: sărăcie, foame, durere. Şi uite aşa, în Caraş-Severin lucrurile făcute de mântuială se sfărâmă acum sub presiunea vremii. Un astfel de exemplu este Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă, care este departe de a fi o instituţie sanitară.

În zonă nu funcţionează nici o firmă de pompe funebre sau o cameră mortuară, ceea ce înseamnă că toate autopsiile se fac la morga spitalului, iar în cazul morţilor suspecte sau în cazurile în care medicul legist nu poate ajunge în scurt timp, cadavrele sunt ţinute în condiţii improprii zile în şir.

La Spitalul Orăşenesc din Moldova Nouă sunt sectoare care necesită renovare completă, atât din punct de vedere al locaţiei cât şi al dotărilor, care, spunea Mircea Telescu, managerul spitalului, cu ocazia şedinţei Comisiei de Dialog Social: „Sunt uzate atât fizic cât şi moral. Este vorba despre blocul operator, spălătoria, bucătăria, lifturile, morga dar şi acoperişul are nevoie de finalizarea unor lucrări deja începute“.

Deşi în 2007 au fost efectuate lucrări la acoperişul întregii clădiri, acestea au reuşit doar să remedieze unele defecţiuni, o soluţie provizorie şi o lucrare făcută de mântuială căci plouă din nou la etajele superioare ale spitalului. „Acoperişul corpului A a fost refăcut în 2007 deoarece sălile de operaţie se aflau într-o stare avansată de degradare. Din păcate lucrările nu au fost achitate, spitalul fiind în litigiu cu firma care le-a efectuat, dar şi în curs de judecată cu Administraţia Finanţelor Publice Caraş-Severin fiind terţ poprit pentru sumele neachitate“, a mai spus managerul de la Moldova Nouă.

Şi asta este doar o mică parte din totalul problemelor cu care se confruntă pacienţii şi cadrele medicale din spitalul de acolo. Lifturile nu sunt altceva decât nişte „cutii“ ale morţii nefiind autorizate ISCIR datorită situaţiei precare în care se află, unul singur funcţionează şi acela este folosit doar pentru urgenţe. Şi soarele ultimelor veri le-a dat de val bolnavilor de acolo, doar o sală de operaţii şi cabinetul de consultaţii de la pediatrie beneficiază de o instalaţie de aer condiţionat.

„O situaţie specială o reprezintă demisolul clădirii care, datorită unor probleme legate de canalizarea oraşului, este inundat sistematic în perioadele cu precipitaţii abundente şi chiar a fost nevoie să solicităm sprijinul pompierilor“, mai spune Mircea Telescu.

Şi toate astea în condiţiile în care la demisol încă funcţionează arhiva spitalului, bucătăria, spălătoria, magaziile, prosectura, vestiarul cadrelor medicale şi câteva ateliere. Cireaşa de pe tort o reprezintă instalaţia electrică a spitalului care nu a fost refăcută din 1976 iar secţia de pediatrie se inundă de fiecare dată când plouă mai tare.

Anca Preda
anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Resita a obţinut semnatura de 10 milioane de euro
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a semnat, alături de Sorin Maxim, şeful ADR Vest, documentele care vor atrage importanta [...] mai multe »
Primii colindatori la Jurnal de Caras-Severin
REȘIȚA - Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte pretutindeni în Caraş-Severin, astfel că, în această [...] mai multe »
S-a cumparat aparatura performanta la SJU Resita
REŞIŢA - Pentru a-i scuti pe reşiţeni de drumurile obositoare şi costisitoare la clinicile şi spitalele din [...] mai multe »
Noi îţi dăm bradul de Crăciun!
REȘIȚA - Fii primul care vine mâine, 18 decembrie 2018, la sediul redacţiei Jurnal CS! Fă un abonament pe 3 luni [...] mai multe »
Exista si resiteni care nu asteapta primarul sa le curete strada!
REŞIŢA - Da, haosul alb a pus stăpânire pe Reşiţa, pe Caraş-Severin. Ca de obicei, autorităţile sunt prinse şi [...] mai multe »
Multe localitati zac in bezna. Enel nu mai face fata!
REŞIŢA - Un număr de 24 de echipe ale E-Distribuție Banat și contractori au continuat și pe parcursul nopții [...] mai multe »
DSP a demarat campania de vaccinare antigripala
REŞIŢA - Campania este iniţiată de Ministerul Sănătăţii la nivel naţional şi se va desfăşura până la [...] mai multe »
Numaratoare inversa pentru tramvai
REŞIŢA - Zilele acestea, documentaţia pentru amplul proiect va fi depusă spre finanţare. mai multe »
Au curs zeci de tone de antiderapant pe strazile Resitei
REȘIȚA - Un weekend de cod portocaliu a determinat mobilizarea în forță a echipajelor de intervenție și la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou