Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Modificările legislative din domeniul uceniciei ar putea însemna, în Caraş-Severin, noi şanse de angajare.Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin a organizat, miercuri, cel de-al doilea seminar de promovare a modificărilor intervenite în sfera uceniciei, la care au participat tineri potenţiali beneficiari şi angajatori. Potrivit evidenţelor, Caraş-Severinul a încheiat anul 2011 cu 6.739 şomeri, dintre care 1.641 cu vârsta sub 25 de ani, şi care se pot califica prin ucenicie la locul de muncă.

În pofida faptului că avem suficient de mulţi şomeri, angajatorii se plâng de faptul că, deşi scot tot mai puţine locuri de muncă vacante, nu găsesc oameni. Unde este problema? În afara cazurilor în care cele două părţi nu se înţeleg asupra salariului sau a modalităţii de derulare a contractului, problema pieţei muncii din Caraş-Severin este cu totul aparte: cererea şi oferta de muncă sunt… paralele! Şi asta pentru că deşi există şomeri, deşi există locuri de muncă (adevărul e că din ce în ce mai puţine), nu se prea fac angajări sau dacă se reuşeşte acest lucru, înţelegerile nu se perfectează atât de repede. Iar patronii se plâng de faptul că şomerii nu sunt calificaţi în meseriile pe care le caută ei.

Dacă în trecut angajatorii aveau posibilitatea să-şi reorienteze profesional proprii salariaţi, prin cursuri subvenţionate din fondul de şomaj, această modalitate nu mai există, pentru că prevederile referitoare la ea au fost abrogate. Şi-n plus, patronii trebuiau să-şi folosească personalul existent pentru acest lucru, deşi aveau nevoie de alţi oameni. Acum, însă, unica şansă este ucenicia, procedură care a fost mult simplificată, tocmai pentru că, din cauza rigidităţii vechilor prevederi, n-a apelat nimeni la ea.

Astfel, a fost eliminată obligaţia angajatorului de a obţine autorizaţia şi atestatul pentru maistrul de ucenicie, întrucât oricum trebuie să desemneze un coordonator, durata contractului de ucenicie putând fi cuprinsă între unu şi trei ani, plata făcându-se în funcţie de timpul lucrat efectiv.

Antoniu Mocanu