REŞIŢA – Asociaţiile speologice din România au decis să se întrunească anul viitor la Oraviţa.
La Moneasa s-a încheiat zilele trecute cea de-a 43-a ediţie a Congresului Național de Speologie, eveniment la care au participat zeci de reprezentanţi de asociaţii speologice, printre care şi Asociaţa Exploratorii al cărei preşedinte, Bogdan Bădescu, îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Speologie. Gazdele au fost Asociația Speologică Speowest Arad, sub egida Federației.
„Manifestarea a fost structurată în două etape, prima constând în vizitarea principalelor obiective speologice și trasee turistice din zonă, iar ce-a de a doua, congresul propriu–zis, ce a cuprins şi Adunarea Generală a Federației Române de Speologie. În programul manifestării s-au regăsit, ca de fiecare dată, expoziții de fotografie subterană, hărți de peșteră, prezentări, sesiuni de comunicări pe grupuri de lucru pe teme ca salvaspeo, educație speologică, protecția mediului etc. O decizie importantă pentru Caraş-Severin ar fi aceea că ediţia următoare a congresului va avea loc la Oraviţa, cu atât mai mult cu cât fenomenele carstice din zonă sunt obiective demne de vizitat în primele zile ale acestei manifestări“, ne-a declarat Bogdan Bădescu.
În ultima perioadă, membrii Asociaţiei Speologice Exploratorii au continuat explorarea, cartarea şi igienizarea cavităţilor, potrivit planului anual şi proiectelor aflate în desfăşurare. În cadrul proiectului denumit Acvacarst, cea mai recentă explorare a avut loc la peştera Gaura Turcului.