Pentru mine, satul românesc va fi întotdeauna cel mai frumos tablou pe care Dumnezeu l-a dăruit oamenilor. Uliţele unui sat mereu îmi vor spune o poveste, bătrânii săi rămân mereu singurii oameni care ştiu cum să se joace cu Timpul, iar răsăriturile şi apusurile văzute de pe dealurile din jur vor fi mereu simfoniile ce frământă adevărata viaţă…
În ultima vreme, destule sate cărăşene, singurele locuri din care poţi să simţi parfumul din albastrul Cerului, oferă spectacole triste. Terenurile nelucrate, multele case pustii, majoritatea populaţiei îmbătrânită, lucruri ce întristează. Drumul tinerilor care pleacă spre o viaţă mai bună nu poate fi stăvilit. Bani nu sunt, locurile de muncă lipsesc complet, orice lucrare agricolă costă. Munca de pe câmp, o competiţie onorantă altădată, s-a redus la grădină şi două-trei terenuri semănate. Mulţi săteni nu mai cresc nici animale, iar livezile frumoase de altădată, adevărate oglinzi ale vredniciei, sunt invadate de spini. Copiii plecaţi prin străinătate le mai trimit bani şi pachete de Paşte şi de Crăciun.
Mulţi nici nu se mai înghesuie să vină acasă de Sărbători. Sâmbătă m-a învăluit tristeţea unei bătrâne care îmi spunea că de Paşte nu mai are nevoie de miel. „Copiii vin la vară în concediu, nu mai cheltuie acum pentru câteva zile. Aşa că mie îmi ajung câteva sarmale de Paşte”. Încerca să nu îşi arate suferinţa. Numai că aceasta e săpată acolo, în suflet, şi se revarsă prin privire. Părinţii şi bunicii noştri suferă. Nu au cum să fie fericiţi când sunt lăsaţi singuri. Numai ei ştiu cât au muncit să ridice case, să aibă pământ. Numai ei ştiu câtă durere au în suflet când golul prezentului şi-l umplu cu amintirile trecutului. Şi cât de vesel poţi fi când viitorul satului cărăşean este mai cenuşiu decât norii unei toamne ploioase?
Mi-ar fi plăcut ca acum, când a fost la Reşiţa, în loc de un discurs amorţit, ministrul Teodorovici să fie vorbit puţin şi despre fondurile europene pe care le pot accesa tinerii din mediul rural, având în vedere caracteristicile judeţului nostru. Mi-aş dori ca politicienii de la Centru care se vor tot perindă pe meleagurile cărăşene până la europarlamentare să nu se oprească doar la Reşiţa, să nu vorbească doar de lucrurile mari. Problemele stau mereu în detalii. Revenind la satul nostru, aşa cum politica statelor occidentale a dat viaţă la tot ce înseamnă mediu rural, aş vrea să văd viitorul apropiat în care politica unui guvern dă viaţă satului românesc. Până atunci însă, cu rădăcini sau fără, credeţi în viaţa de la ţară. Acolo vă puteţi dezbrăca de probleme şi vă puteţi îmbrăca în vise.
Acolo, în simplitatea satului românesc, unde strigătul suav al florii de cireş şi orice culoare se transformă în emoţie, spectacolul veşniciei încă se joacă…
Nina Curiţa